Tipsuri pentru un ruj rezistent

Tipsuri pentru un ruj rezistent
  calendar_month          
De cate ori trebuie sa-ti reimprospatezi culoarea rujului? Nu-i asa ca ai dori ca nuanta rujului tau sa reziste cat mai mult pe buze? Urmeaza aceste tipsuri pentru ca rujul tau sa se pastreze cat mai mult pe buze.

Ca o regula generala, gloss-urile sau rujurile cu formule sclipitoare sau metalice tind sa reziste mai mult decat nuantele cremoase. Aceeasi regula se aplica si in cazul lacurilor de unghii. Textura cosmeticelor lucioase pare sa se prinda mai bine de piele, respectiv unghii.

Daca folosesti rujuri cremoase aplica putin fard de pleoape sidefat pe centrul ambelor buze pentru a face ca acestea sa se vada mai mari, dar si pentru a ajuta culoarea sa reziste mai mult.

Exfoliere si baza de machiaj

Rujul va adera mai bine de buze daca acestea au o suprafata neteda. Foloseste un exfoliant pentru buze si o periuta de dinti cu perii moi sau o carpa umeda pentru a indeparta pielea moarta sau solzoasa. Apoi aplica balsam cerat. Acesta va ajuta buzele sa retina hidratarea si va reprezenta primul strat de care culoarea se va tine.



Aplica un creion de buze

Ascute creionul de buze si contureaza buzele. Un creion in culoarea naturala a buzelor este cea mai potrivita alegere. Pentru a fi sigura ca nu-ti tremura mana, sprijina-ti cotul de masa. Dupa trasarea conturului, umple buzele cu acelasi creion.

Rujul si hartia absorbanta

Foloseste o pensula pentru aplicarea rujului si incepe din mijlocul buzelor, intinzand spre exterior. Renunta la aplicarea rujului pe colturile buzelor, intrucat vei arata ca un joker. Cand vorbesti rujul se va intinde oricum si in aceste zone. Daca nu ai pensula foloseste degetul pentru a intinde usor si pentru a presa rujul.

Foloseste apoi un servetel sau o sugativa, iar dupa acest lucru mai aplica o data rujul. Inaite de a doua aplicare poti pune putina pudra pe buze, tot pentru a face ca rujul sa reziste mai mult.

Recomandari