Cine sunt eu? Dar tu... cine esti?

ele.ro 09 Ian 2006, 10:32

Vi s-a intamplat sa va intrebati asta, vreodata, indiferent de varsta pe care o aveti?

Am intalnit oameni care sunt o suma de eu-ri in viata lor, dar si oameni care raman un eu toata viata. Undeva, intr-una dintre aceste categorii ma inscriu si eu si, in mod sigur, si... tu.

Asadar, cine sunt eu? O persoana care are un job, niste colegi, niste prieteni, niste parinti, un iubit, o persoana care are un nume, o anumita infatisare fizica, anumite tabieturi si un cocktail de multe altele.

Bun, dar asta este ce se vede din exterior, ce vad altii, dar eu... eu cum sunt, de fapt vazuta din interior?

Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata rabdare sa ma uit la mine asa cu raspundere, mereu m-am privit in fuga, repede, mi-am analizat un anumit aspect care trebuia rapid inteles... si atat. Mereu avem tendinta sa ii "descompunem" pe altii, sa ii intoarcem pe toate partile pentru a-i intelege, pentru a sti cum sa ne raportam la ei, iar pe noi ne lasam deoparte, gandindu-ne ca suntem ca buzunarul unei jachete pe care pipaindu-l, iti dai seama daca e gol sau plin, daca e rupt sau intreg, daca e destul de incapator sau putin cam stramt. Si atunci... cine sunt eu, oare? Pe dinafara, arat a om... dar pe dinauntru?

Cand eram mica, obisnuiam sa desenez pe asfalt chipuri de oameni... insa, oare, s-a chinuit cineva, vreodata sa deseneze un suflet?

Ce forma are? Se dilata, se contracta in functie de ceea ce simtim? Si ce este de fapt un suflet? E greu, e usor, are o culoare anume, e mic, e mare, stie sa vorbeasca? L-a invata cineva sa vorbeasca? Oare care a fost primul cuvant pe care l-a spus?

Sa va spun un mic secret. Eu mi-am luat inima in dinti, intr-o seara, si l-am invitat la o discutie pentru ca mi se parea putin ciudat sa port ceva in mine si sa nu il cunosc indeajuns. La inceput mi-a fost teama... puteam sa gasesc ceva care sa ma infricoseze, puteam, la fel de bine, sa nu gasesc nimic sau sa dau peste un melanj ametitor, confuz, neinteligibil care sa ma indarjeasca si mai mult in a ma putea intelege.

S-a intamplat, spre mirarea mea, sa constat ca tot universul meu interior nu era o realitate pe care sa o scot in afara mea, sa mi-o asez in fata, sa ma uit la ea si sa o evaluez in functie de testul obiectiv pe care mi-l pregatisem?

Am realizat ca lumea mea interioara nu putea sa se supuna unui test exterior, propus de psihologi sau de orice alti specialisti, pentru ca ea isi avea propriile teste, stia care ii vor fi reactiile in atare situatie, avea trasate niste principii care functionau ca niste semnale de alarma ori de cate ori era nevoie, se autoorganiza, era un manager extraordinar, stia cand sa inceapa ceva si cand e momentul sa se opreasca?

Stia tot ce trebuie sa stie pentru a-i fi bine si se obisnuise sa invete din propriile greseli, pe care se pare ca le facea intentionat tocmai pentru a-si da in permanenta lectii de viata.

Grozav eul asta al meu! Niciodata n-am stiut cu adevarat ce port in mine, pentru ca de multe ori mintea mea refuza sa-mi vorbeasca, se organiza singurica acolo, isi rezolva ecuatiile si mie imi trimitea doar raspunsurile pe care eu trebuia sa le pun in practica.

Minunata masinaria asta? Creier, suflet, psihic adica tot ce populeaza lumea interioara a fiecaruia dintre noi.

Nu stiu daca in vartejul asta ametitor in care traim ne-am gandit macar o data ca purtam in noi un mecanism minunat care ne face sa fim asa cum suntem, o lume de care trebuie sa avem grija pentru ca ea ne defineste ca individualitati, dar si ca oameni.

Uitam de multe ori de noi, de interiorul nostru, pentru ca trebuie sa ne rezolvam problemele imperative ale familiei, ale serviciului, ale corpului nostru, chiar si pe cele ale celorlalti, fara sa ne gandim ca, de fapt, cel mai mult trebuie sa ne ingrijim de adevaratul "eu", cel pe care nu-l vedem imbracat in fustita sau in palton, ci pe care il simtim vibrand in noi si care nu ne lasa niciodata de izbeliste atunci cand ii cerem solutii.

Incercati, din cand in cand, sa nu mai faceti ochii mari cand va uitati la cei din jurul vostru, ci sa va pastrati uimirea pentru acele momente in care va intoarceti privirea catre voi insiva, catre acel interior fascinant care are nevoie de toata atentia voastra si pe care trebuie sa-l iubiti mai mult decat orice pe lumea asta: este o comoara nepretuita.