Jobul, sursa de crize existentiale
history_edu ele.ro calendar_month 05 Iul 2006, 13:57
Nu demult mi-am dat si eu, ca tot studentul, examenul de licenta.
Stres, cearcane, cafea, tutun, nopti albe in fata laptopului incins pe masa din bucatarie - ce sa zic, un efort considerabil, dar ideea e ca aveam o tinta, o destinatie, un punct terminus pe care trebuia sa-l ating.
Ma rog, a trecut cu bine, am dat examenele si am scapat de o grija!
Dupa acest hop, bineinteles ca aveam nevoie de relaxare, de somn, de zile mai linistite si mai luminoase...asa ca m-am tratat cu nenumarate ore de trandaveala, de shopping pe la mall(caci cei dragi ma recompensau acum cu tot felul de "atentii" fiananciare, doar imi luasem licenta, nu?), vizionari de filme, citit carti, reviste pentru femei, iesiri in oras, pe la cafenele si restaurante in voga... si tot asa.
A trecut un timp, m-am refacut, iar cunoscutii si familia incepeau sa ma chestioneze in legatura cu viitorul meu si cu ceea ce vreau sa fac in continuare.
Ma intrebam si eu acelasi lucru... Facultatea pe care o terminasem imi deschidea niste porti intr-un domeniu care nu ma atragea fantastic, dar, totusi, trebuia sa ma apuc de ceva...
In urma unei propuneri absolut neasteptate, care m-a bucurat si flatat extraordinar de tare, m-am ales cu un loc de munca.
Toate bune si frumoase, mai ales ca era un job captivant, pe care multi si l-ar dori, dar putini ajung sa-l practice.
Dupa cateva zile insa, m-a cuprins o descurajanta criza existentiala: lipsa acuta de timp ma facea sa ma intreb mereu daca serviciul era ceea ce imi dorisem, cand mai aveam si eu timp sa vad un film, sa citesc un roman, sa ies in oras, sa ma ocup de alte lucruri, sa dorm, sa... STAU, pur si simplu? Imi doream viata inapoi!
Si, dupa o turnura la fel de neasteptata a lucrurilor, care insa nu m-a bucurat la fel de tare, ba catusi de putin, mi-am recapatat viata de huzur dupa care, in timpul orelor de serviciu, tanjisem atat de mult!
Si iata, in sfarsit, primele zile fara serviciu - o desfatare, un deliciu : somn, somn si iar somn, timp sa citesc, sa ma uit la filme, sa ma plimb, sa fac tot ce poftesc... ma simtem "Eu" din nou. Si asa ma simt si acum!
Va intrebati, poate, daca asta e idealul de life-style, va ganditi cat de benefic si de sanatos poate fi el, cat poate fi de durabil si de satisfacator pentru nevoia permanenta de confirmare a capacitatilor proprii...
Avem oare nevoie de o sarcina de indeplinit pentru a ne demonstra noua insine sau, mai degraba, altora, ca suntem buni, ca suntem capabili?
Cred ca da, avem nevoie de aceste confirmari, ele ne intaresc increderea, ne determina sa ne dorim mai mult de la noi, ne hranesc foamea de complimente, de apreciere din partea celorlalti. Ele sunt dovezi ale calitatii noastre ca oameni, dar oare, in lipsa lor, inseamna ca nu suntem destul de buni? Nicidecum.
Cred ca increderea in noi insine ar trebui sa ne insoteasca permanent, indiferent de imprejurarile nefavorabile sau incurajatoare in care suntam implicati, indiferent de esecuri sau de reusite, de lipsa sau prezenta acestor confirmari.
Aparitia confirmarilor in viata noastra nu trebuie fortata, ele trebuie lasate sa vina natural. Surprinzator, ele apar tocmai atunci cand ne asteptam mai putin si cand avem mai multa nevoie de ele!
Pana atunci insa, in asteptarea lor, un latte si un croissant la Turabo Caffe, ziarul si soarele frumos de dimineata, aerul citadin care imi umple plamanii, toate astea ma fac sa privesc cu ochi limpezi spre viitor, caci ceva imi spune ca Dumnezeu imi pregateste ceva frumos, frumos...
Alte articole despre
