Mersul de-a busilea in dezvoltarea copilului

Mersul de-a busilea in dezvoltarea copilului
  calendar_month        
Copilul tau implineste curand 10 luni si nu merge inca de-a busilea? Nu te ingrijora: o va face curand, la fel ca toti copiii de varsta lui!

Mersul de-a busilea - o etapa indispensabila?

Mersul de-a busilea este o etapa importanta pentru dezvoltarea psihomotorie si autonomia copilului, dar nu e obligatoriu ca si al tau sa treaca prin ea. Exista unii copii care desi sunt activi, energici, se agata de obiecte, totusi nu merg de-a busilea, preferand sa se ridice direct in picioare pentru a cunoaste lumea. Fiecare copil cu drumul lui in viata!

De ce unii bebelusi nu merg de-a busilea?

Pozitia de culcare a noului nascut in primele 3 luni este determinanta pentru dezvoltarea sa motorie ulterioara. Din motive de siguranta, se recomanda ca bebelusii sa fie culcati pe spate. Si totusi, aceasta pozitie nu ii permite micutului sa devina rapid constient de membrele sale, de rolul greutatii, franandu-i dorinta de miscare. Cercetatorii au observat ca, de cand mamicile isi culca bebelusii pe spate, mersul de-a busilea le este intarziat cu o luna!

Corpul copilului trebuie sa fie solicitat pentru a se modela. Un micut caruia nu i se ofera suficient spatiu de miscare nu va avea nici curiozitatea, nici dorinta de a se deplasa. El nu va putea nici sa-si dezvolte, nici sa-si exerseze membrele.

Cum il motivezi sa mearga de-a busilea?

Lasa-l sa avanseze in ritmul sau. E inutil sa-i arati cum se merge de-a busilea, el singur trebuie sa-si descopere "puterile". Pe masura ce va incerca, muschii sai se vor intari, iar corpul va invata secretele echilibrului, coordonarii. In primele luni, lungeste-l cu spatele pe o paturica, astfel incat sa-si doreasca sa ajunga pe burta.

Ofera-i un motiv sa se deplaseze de-a busilea. Pune-i in fata, la o oarecare departare, jucarii tentante. Deschide-i apoi orizontul aruncand jucariile din ce in ce mai departe, afara din camera sa, iar cel mic va avea impresia ca descopera comori ascunse. Felicita-l cand face progrese: copilul face eforturi si ca sa-si impresioneze parintii!

Ofera-i siguranta: varsta la care cel mic merge de-a busilea este o etapa importanta in construirea autonomiei sale. Micul aventurier va putea descoperi universul inconjurator, dar va si invata ca aceasta lume fascinanta este plina de pericole potentiale si, deci, de lucruri interzise. Fii vigilenta! Nu lasa obiecte periculoase la indemana sa; acopera prizele si restrictioneaza-i accesul la scari.

Fiecare bebe cu tehnica lui de mers

Micul crab, care isi coordoneaza miscarile in lateral, avansand deci intr-o parte.
Micul inotator, care progreseaza prin salturi ca in valuri, ridicand mainile si departandu-se astfel de un obiect.
Micul schiop, care isi tine mainile pe sol, un genunchi in pamant, iar cel de-a doilea picior ii serveste drept propulsor.

Autor: Nuage

Recomandari