Prieteni pentru totdeauna

ele.ro 15 Nov 2005, 14:47

Ii auzeam pe parintii mei vorbind cu prietenii lor din facultate la telefon si nu-mi venea sa cred ce se intampla: vorbeau cu un accent ciudat, foloseau cuvinte si expresii care nu-mi erau deloc familiare, pareau cu totul alti oameni.

Parca retraiau vremurile de glorie ale studentiei prin conversatia cu prietenii de atunci.

Stiam ca nu vorbesc prea des, cat despre intalniri mai deloc, in special fiindca serviciul si trecerea anilor ii imprastiase prin toata tara.

Si tocmai de accea mi se parea ciudat ca mai exista inca intre ei acea familiaritate pe care ti-o da numai timpul petrecut impreuna si experientele impartasite.

Acum sunt si eu la liceu si pot spune ca am o gasca de prieteni cu care ma inteleg foarte bine. Ei au fost langa mine cand am suferit prima deceptie in dragoste, cu ei ma bucur sau plang cand mi se intampla ceva la scoala sau am discutii cu parintii.

Stiu ca intotdeauna prietena mea are o vorba de consolare, un umar pe care sa plang, un sfat demn de urmat sau o rezolvare minune la problemele mele.

Si fiindca ne intelegem atat de bine simt ca asa va fi intotdeauna, indiferent de ce se va intampla (vom pleca la facultate, poate chiar din oras, ne vom casatori...).

Pe de alta parte nu ma pot abtine sa ma gandesc la o alta buna prietena a mea, pe care o cunosteam din copilarie, si eram de nedespartit pana sa ajungem la liceu.

Desi eram hotarate sa ramanem impreuna, eu am dat la mate-fizica, ea era preocupata de design... si asa am ajuns sa ne vedem din ce in ce mai rar, ea si-a facut un prieten si iesea numai cu el, eu mi-am facut alti prieteni dintre colegii de la liceu...

Am mai incercat sa iesim la un suc impreuna sa mai stam de vorba, dar parca nu mai avem nici un lucru in comun, nimic de vorbit, nici un prieten comun, asa ca am renuntat. Ne salutam cand ne vedem pe strada, dar in afara de numele ei, n-as putea sa mai zic altceva despre ea acum.

Si ma gandesc daca nu cumva asa ceva se intampla in fiecare etapa a vietii: ai niste prieteni pe care ii pierzi la nivelul urmator, exact ca intr-un joc pe calculator in care de fiecare data cand treci mai departe se schimba platforma.

Poate atunci cand voi ajunge la facultate nici macar n-o sa mai inteleg ce puteam vorbi cu prietenii mei de acum.

De fapt cam asa ceva mi s-a intamplat si cu fostul meu prieten: la ceva vreme dupa ce ne-am despartit nu reuseam sa mai inteleg ce mi-a placut asa de mult la el si de ce il consideram asa destept fiindca in mod sigur nu era!

Totusi parintii mei cum de si-au pastrat prietenii de acum 20 de ani? Erau alte timpuri atunci cum zic ei? Exista oare prieteni pentru totdeauna?