Cum sa protejezi copilul de capuse

Cum sa protejezi copilul de capuse
  calendar_month        
Muscatura de capuse este un pericol care-l paste pe copil de cate ori iesi cu el afara si care-i pune in pericol nu doar sanatatea, ci chiar viata. Iata cateva sfaturi si metode de a-ti proteja prichindelul de muscatura de capusa si, implicit, de borelioza (boala Lyme), o afectiune care se declanseaza prin intepatura insectei si care poate ataca sistemul nervos, dar si alte organe vitale ale micutului!

Boala Lyme (borelioza) - un pericol grav pentru sanatatea si viata copilului

In prezent, medicii din Romania se confrunta cu o avalansa de cazuri de muscaturi de capuse care au declansat boala Lyme. Numarul crescut de cazuri, dar si epidemia de capuse din parcuri si spatii verzi, i-a determinat pe acestia sa traga un semnal de alarma si sa atentioneze populatia cu privire la riscurile si metodele de preventie ale acestor muscaturi.

Boala Lyme se mai numeste si boala muscaturii de capusa. Este o boala infectioasa, care se transmite prin muscatura insectei. Atunci cand inteapa pielea, transmite in organismul-gazda o bacterie numita Borrelia burgdorferi.

Atunci cand bacteria ajunge in organismul prichindelului incepe sa atace mai multe sisteme si organe vitale - piele, articulatii, nervi etc.

Principalele simptome ale acestei boli sunt eritemul, pruritul, oboseala, durerea de cap si febra.

Boala poate fi prevenita daca insecta este indepartata rapid si corespunzator din piele. Insa cum nu intotdeauna muscaturile sunt dureroase, iar copilul poate sa nu simta, cel mai bun mijloc de prevenire ramane evitarea muscaturii.

Metode de prevenire a muscaturii de capusa la copil

Pentru a proteja copilul de muscatura de capusa si, implicit, de riscul de borelioza, se pot lua cateva masuri simple, care tin departe insectele de corpul micutului tau.

Hainele deschise la culoare

Medicii recomanda sa imbraci copilul in hainute cat mai deschise la culoare.

De fiecare data cand mergeti in parc sau in zone cu iarba si copaci, imbraca-l in culori deschise, deoarece se pare ca insectele nu sunt atrase de acestea si sunt si mai usor vizibile, in cazul in care ajung pe corpul micutului.

Acoperirea cat mai multor parti de piele

Pe langa imbracarea prichindelului in haine deschise, sunt recomandate si hainutele care acopera cea mai mare parte a pielii.

Imbraca-l in bluzite cu maneci lungi, cu pantalonasi lungi, sosete si opteaza pentru incaltaminte inchisa - tenesi, adidasi, cizmulite etc., in functie de sezon), astfel incat sa nu lasi ocazia capuselor sa se "prinda" direct in pielea micutilor.

Chiar daca vine vara si temperaturile vor face din ce in ce mai dificila misiunea de a imbraca copilul cu multe hainute, exista variante de piese vestimentare lejere pentru vara, chiar daca au maneca lunga.

Unguentele si lotiunile repelente

Unguentele sau lotiunile repelente sunt o alta metoda utila de a preveni muscaturile de capusa. Mergi la farmacie si cumpara un astfel de produs, adecvat varstei copilului, si da-l pe zonele de piele expuse frecvent atunci cand iesi cu el afara.

Produsele repelente contin substante speciale, care tin departe capusele, dar si alte insecte, de pielea copilului.

Baita sau dus dupa fiecare iesire

De fiecare data cand ajungi cu copilul acasa, dupa ce a stat prin parcuri sau a fost la iarba verde, este foarte important sa ii faci dus sau baita si sa pui hainutele cu care a fost imbracat la spalat.



Dupa baita, inspecteaza cu atentie corpul copilului si uita-te dupa eventuale semne ale muscaturilor de capusa.


Autor: Daniela Ganciu

Sursa: Foto: wallcoo.net

Recomandari

Newsletter Ele.ro

Consultanta in fonduri structurale
  • person

    "detalii la www.fondurile-structurale.com"

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right