Scorul APGAR la nastere

Scorul APGAR la nastere
  calendar_month        
Scorul APGAR si-a primit denumirea dupa numele doctoritei de origine americana Virginia Apgar.

Acest sistem de evaluare a fost introdus pentru prima oara in 1960 si utilizeaza 5 semne fiziologice ale copilului la nastere (fiecare notat cu 0, 1 sau 2 puncte) pentru a se ajunge la un scor total de maxim 10.

Acest scor este dat de obicei de catre specialistul care a asistat la nastere, iar el se acorda o data la 1 minut dupa nastere si a doua oara la 5 minute dupa nastere.

Insa, daca copilului ii trebuie mai mult de 5 minute pentru a respira complet si a raspunde la stimuli externi, testarea continua, la 7 si la 10 minute dupa nastere.

Utilitatea scorului APGAR este aceea de a determina modul in care specalistii evalueaza starea bebelusului la nastere, fiind de ajutor in oferirea unei imagini de ansamblu asupra a cat de bine a facut copilul tranzitia catre o viata independenta.

Sistemul de notare APGAR

Urmatorul tabel face corelarea intre cele 5 semne (raspunsuri) fiziologice ale bebelusului si nota acordata (0, 1 sau 2), pentru fiecare in parte. Prima evaluare se face la 1 minut dupa nastere, repetata de a doua, la 5 minute.

Evaluarea la 5 minute dupa nastere este considerata a fi cea mai importanta si care ofera o imagine obiectiva a starii generale de sanatate a copilului.

Un scor APGAR situat intre 8 si 10 este privit ca "bun", intre 5 si 7 este considerat "satisfacator", intre 3 si 4 ca "slab", iar un scor de 0-2 "foarte slab", ceea ce sugereaza probleme medicale serioase.


SEMNE 0 pct. 1 pct. 2 pct. Culoare Pala, albastruie Corp rozaliu, extremitati albastrui Rozaliu Respiratie Absenta Inceata, neregulata, mai mica de 40 respiratii/min. Puternica, 40 respiratii/min. sau mai multe Ritm cardiac Absent Mai mic de 100 batai/min. Peste 100 batai/min. Tonus muscular Slab, corp inert Extremitati active Raspuns general activ Reactie la atingere Absenta Reactie medie Reactie activa


Cum se pune scorul APGAR?

Specialistul determina acest scor de obicei in urma unei inspectii vizuale. Incadrarea ritmului cardiac sub 100 de batai pe minut sau mai ridicat se verifica in general de doua ori prin plasarea usoara a mainii medicului pe pieptul bebelusului sau pe cordonul ombilical.

Insa se presupune automat ca acesta este peste 100 batai pe minut atunci cand raspunsul general al copilului este unul activ, vioi, iar acesta plange.

Un bebelus foarte vioi, care plange imediat dupa nastere si se misca energic va fi incadrat automat intr-un scor situat intre 9 si 10 dupa un minut ( de obicei punctul in minus fiind din cauza colorarii tegumentare slabe, lucru destul de normal de altfel, pentru noii-nascuti), si va primi scorul 10 dupa 5 minute, dupa ce toate semnele vitale vor fi in parametri normali.

Totusi, cand se mentine un scor APGAR de 9 si dupa 5 minute este posibil sa fie din cauza extremitatilor care inca sunt albastrui, aceasta coloratura putandu-se mentine chiar si cateva zile sau saptamani dupa nastere, fara sa existe probleme medicale la bebelus.

In general, un scor de 8, 9 sau 10 la 1 minut dupa nastere si de 9 sau 10 la 5 minute dupa nastere reflecta un nou-nascut sanatos si vioi.

O problema generala cu scorul APGAR este data de faptul ca unii medici evalueaza starea generala a bebelusului imediat dupa nastere si nu mai asteapta nici macar acel minut necesar pentru ca bebelusul sa-si revina.



Astfel, destui copii pleaca din spital cu un scor sub cel real, alimentand framantarile parintilor cu privire la starea sanatatii micutilor lor.




Ce poate cauza un scor APGAR mic?

Motivele pentru care bebelusul primeste un scor mic la evaluarea facuta de catre medic ar putea fi urmatoarele:

Nastere prea rapida
Daca copilul coboara prin canalul vaginal prea rapid, in urma unei impingeri prea puternice a mamei ori din cauza extragerii fortate cu forcepsul de catre medic, el va avea nevoie in general de un timp mai mare pentru a raspunde satisfacator la stimulii externi.

Cordonul ombilical in jurul gatului
In cazul in care copilul are cordonul ombilical in jurul gatului, acesta cauzeaza o proasta irigare sanguina si automat un timp necesar pentru raspuns mai mare.

Anestezie generala sau calmante luate in timpul travaliului
Calmantele luate de mama pentru scaderea in intensitate a durerilor specifice nasterii sau injectiile sedative cu Pethidine pot cauza un raspuns mai slab al bebelusului imediat dupa nastere, mai ales daca acestea au fost administrate cu mai putin de 3 ore inaintea nasterii.

Bebelusul are probleme medicale
Copilul poate avea diverse probleme la nastere, cum ar fi malformatii genetice, sa fie nascut prematur, insuficiente cardiace sau pulmonare. La ei scorul APGAR este sub 5.

Recomandari