Cine este Nicolae Ciuca, noua propunere de premier a liberalilor

Cine este Nicolae Ciuca, noua propunere de premier a liberalilor
  calendar_month   update 21 Oct 2021, ora: 12:08      
Nicolae Ciuca ar fi noua propunere a PNL pentru functia de premier al Romaniei. Liderii PNL s-au întâlnit miercuri seară la Vila Lac cu președintele Klaus Iohannis. Printe variantele pentru nominalizarea candidatului liberal pentru postul de prim-ministru s-au numărat: Nicoale Ciucă, Lucian Bode, dar și Florin Cîțu, cu toate că cel din urmă a fost demis prin moțiune de cenzură.

Nicolae Ciuca era cea mai vehiculata varianta, fiind preferat si de Klaus Iohannis. În plus, propunerea liberalilor va fi un Guvern minoritar PNL-UDMR.

Cine este Nicolae Ciuca

Nicolae Ciuca are 54 de ani si s-a inscris in PNL in octombrie 2020. El a deschis lista de candidați a PNL Dolj la Senat și a fost ministrul Apărării Naționale în Guvernul Ludovic Orban, dar și în cel condus de Florin Cîțu. De asemeanea, Nicolae Ciuca a ocupat functie de premier interimar, dupa ce Ludovic Orban a demisionat din funcție în urma rezultatului slab al PNL la alegerile parlamentare.

Ciucă este unul dintre fidelii președintelui Klaus Iohnnis, care a dorit și în 2020 să-l propună pentru funcția de premier plin, dar liberalii l-au refuzat.

Ciucă a fost șeful Statului Major al Armatei, militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El a ocupat această funcție din ianuarie 2015, iar în decembrie 2018 președintele Klaus Iohannis i-a prelungit cu un an mandatul său normal de patru ani, situația care a dus atunci la un conflict al șefului statului cu Viorică Dăncilă, premier la acea vreme.
Nicolae Ciucă, militar de carieră, s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia.

El a fost și șef al Statului Major al Forțelor Terestre, iar între anii 2001 și 2004 a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii), cu care a participat la Misiunea Enduring Freedom I, Afganistan (2002-2003) și Antica Babilonia, Irak (2004). Ciucă face parte din categoria ofițerilor care și-au câștigat gradele în teatrele de operații, el fiind singurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak). Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi dupa al Doilea Război Mondial.

Recomandari

Newsletter Ele.ro

Forum Ele.rochevron_right