Masca devine obligatorie in judetul Prahova

Masca devine obligatorie in judetul Prahova
  calendar_month        
Masca de protectie va fi obligatorie in spatii deschise in judetul Prahova, incepand cu data de 1 august, a hotarat, joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

"Purtarea măştii, astfel încât să acopere nasul şi gura, va fi obligatorie în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. Exceptaţi de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani", precizează sursa citată.

Spaţiile şi intervalele orare au fost stabilite, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane între orele şi în locurile unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară, conform legii.

"În funcţie de evoluţia situaţiei, în zilele următoare, se poate extinde intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măştii în spaţiile deschise şi/sau limitarea programului de lucru la terase, cluburi, baruri, precum şi al altor operatori de profil", se mai arată în comunicat.
Recomandari