Pretul petrolului, la valoarea din 2002

Pretul petrolului, la valoarea din 2002
history_edu
Autor
redactia ele.ro
  calendar_month
Publicat
27 Apr 2020, 10:31
       
Pandemia de coronavirus a generat o prabusire istorica a pretului petrolului. Indicele de referinta a coborat la valori negative in Statele Unite, pe fondul scaderii cererii si a capacitatii de stocare insuficiente. Concret, cumparatorii primeau bani de la producatori pentru a achizitiona petrol.

In Europa, pretul unui baril de petrol a ajuns sa fie tranzactionat sub 20 de euro pentru prima oara din 2002.Pe 20 aprilie, un baril de petrol listat la New York pentru livrare in luna mai ajunsese, pentru prima oara in istorie, sub zero dolari.

Mai exact, undeva la -37,63 de dolari barilul, cel mai scazut nivel din 1983 incoace. In acelasi timp, pe piata europeana, cotatia petrolului Brent a fost de 25,57 dolari pe baril, in scadere cu 9%. Scaderea pretului petrolului in teritoriu negativ s-a inregistrat doar in cazul contractelor cu scadenta in luna mai, cele cu scadente indepartate, pentru iunie, iulie sau august, mentinandu-si evolutia. Pe 21 aprilie, pretul petrolului Brent a scazut pana la 19,33 de dolari, situatie nemaintalnita din 2002.

Ce inseamna scaderea pretului petrolului pentru romani

Pentru romani, scaderea pretului petrolului este benefica pe termen scurt. Efectele se vor vedea la pompa, deoarece pretul carburantului va scadea si el. Prin urmare, pentru cetateanul de rand un plin de benzina sau de motorina va fi mai ieftin decat pana acum, un lucru deloc rau in contextul in care multi s-au confruntat in aceasta perioada cu reducerea veniturilor. In Romania, a explicat ministrul economiei Virgil Popescu, se consuma foarte mult din productia interna, iar necesarul de import este mai mic, pe fondul scaderii consumului de carburant cu aproximativ 30% in ultima perioada. Daca efectele pe termen scurt sunt de bun augur pentru cetateanul de rand si pentru transportatori, pe termen lung lucrurile nu par sa stea la fel de bine.

Expertii atentioneaza ca aceasta situatie ar putea genera falimente si oprirea productiei in industria petroliera, ceea ce schimba ecuatia in perspectivele de pret pentru consumatori. Tot pe termen lung, o prelungire a crizei din domeniul petrolier s-ar putea traduce in trimiterea in somaj tehnic a mii de romani.

In prezent nu exista probleme majore cu stocarea petrolului si a produselor petroliere in Romania. Insa, odata cu redeschiderea rafinariei Petromidia de la 1 mai, situatia se poate schimba dramatic, cei de la Petrotel si Petrobrazi semnaland deja probleme cu capacitatea de stocare.

In industria petroliera din Romania activeaza zeci de mii de persoane, iar reducerea sau oprirea productiei ar echivala cu trimiterea oamenilor in somaj tehnic. Toti acesti oameni ar putea castiga 75% din salariu brut.

Pentru a calcula care este salariul net in frunctie de cel brut va invitam sa accesati pagina calculator salariu 2020.Colapsul pretului petrolului este explicat de analisti prin faptul ca, odata cu angajarea de contracte pana in iunie, nimeni nu vrea sa obtina livrarea imediata, capacitatea de stocare fiind acoperita.

Efectul imposibilitatii de a mai stoca petrol este, pe de o parte, tranzactionarea acestuia la preturi negative, urmata insa de o reducere semnificativa a activitatii rafinariilor.In tari a caror economie depinde de petrol, cum ar fi Arabia Saudita sau Rusia, o eventuala reducere sau oprire a productiei ar avea efecte devastatoare.

Cum este putin probabil ca ele sa accepte un astfel de scenariu, pretul aurului negru ar putea sa continue sa scada. In prezent cererea este in continuare foate scazuta, din cauza interdictiilor sau restrictiilor de miscare, insa este de asteptat o reglare a lucrurilor odata cu relaxarea masurilor luate in cadrul pandemiei COVID-19, anuntata deja de tot mai multe tari.
Recomandari