Alimentele pe care Loredana Groza nu le mai consuma de 20 de ani

history_edu
Autor
redactia ele.ro calendar_monthPublicat
27 Iul 2022, 23:00 updateActualizat
27 Iul 2022, ora: 23:00 Desi adora painea, Loredana Groaza a marturisit ca nu se atinge nici de acest aliment, iar pentru a se mentine in forma face mult sport, iar atunci cand nu ajunge la sala, acasa are numeroase aparate pentru a face miscare.
”Din păcate, am renunțat și la înghețată de peste 20 de ani, la pizza, la paste, la pâine, chiar dacă pâinea este mâncarea mea favorită, când cineva mă întreabă. În altă viață, poate că o să îmi doresc să am un asemenea metabolism în care să mănânc doar pâine și să nu am nicio problemă, să nu trebuiască să merg la sală.
În fiecare zi fac sport, dacă sunt plecată am cu mine ustensilele de făcut sport în cameră. Ori alerg, ori merg, fac activități fizice pentru că trebuie să pui sângele în mișcare, trebuie să pui mușchii în mișcare, nu doar mușchii minții sau ai gâtului. Trebuie să fie totul o armonie în viață. Trebuie să te împaci cu oamenii cu care, să spunem că, nu te înțeleg sau nu te înțeleg. Să îi înțelegi, să fii înțelept, să fii, asta este. Eu nu sunt, dar sunt pe drumul cel bun”, a mărturisit Loredana Groza, pentru EGO.ro.