Adrian Ursu - Interviu

history_edu ele.ro calendar_month 20 Sep 2005, 11:22
Interviul cu Adrian Ursu a necesitat o incursiune in Casa Presei Libere, cu o trecere abrupta intre vechi si nou, intre apasator si foarte luminos, intre labirint si culoar drept. Am parcurs cateva etaje ce plateau inca tributul unor pereti scrijeliti si lifturi de marfa dupa care am ajuns la un etaj ce parea dintr-o alta cladire. Si nu ma refer neaparat la mirosul de proaspat varuit si la usile deschise, ci mai degraba la sentimentul pregnant al unui prezent dinamic fata de incremenirea de mai devreme. Ajunsesem la redactia ziarului "Gandul" si sesizam o diferenta evidenta de palier...
Prima discutie cu Adrian Ursu continua cu umor, pe acceasi tema, despre cum dorinta de a pune un lift modern in cladire poate sa fie un buildungsroman cu licitatii. Si fiindca vorbeam despre ascensiune, incepe sa imi povesteasca despre cariera lui in jurnalism.
"Se implinesc 13 ani de cand lucrez in presa, chiar acum in iunie. Am inceput ca student, in cele doua saptamani de practica obligatorie la Facultatea de Jurnalistica. La vremea respectiva faceam doua facultati in paralel, la zi: cea de Limbi Straine si cea de Jurnalistica. N-aveam sa termin Facultatea de Jurnalistica, tocmai pentru ca am inceput sa lucrez in presa si am ales sa ma dedic acestei activitati care incepuse sa imi placa - presa cotidiana. Drept pentru care am fost cu onoare exmatriculat in anul trei pentru ca am omis sa ma reinscriu... La inceputul fiecarui an de studiu, exista o procedura conform careia trebuia sa mergi sa anunti ca vrei sa continui. Nu stiu daca mai functioneaza si acum, oricum nu am inteles-o niciodata pentru ca mai firesc era sa anunti daca nu mai vroiai sa continui facultatea... Astfel ca m-am prezentat direct in sesiunea de iarna din anul trei, unde mi s-a spus ca nu figurez pe lista. Deci sunt student exmatriculat al Facultatii de Jurnalistica de la Universitatea Bucuresti, chiar si dator facultatii cu 34 de mii de lei, reprezentand bursa pe anul respectiv. Probabil ca voi face in curand o donatie actualizata Facultatii de Jurnalistica"
Ajungem la un capitol foarte bogat din viata lui Adrian Ursu - ziarul Adevarul. Din atitudinea lui si tonul vocii ii sesizez cu usurinta importanta. Inevitabil fac o analogie cu jurnalistica si am senzatia ca vorbeste de "prima pagina a unui ziar", pentru ca avea sa dea tonul la tot ceea ce urma.
"Adevarul - a fost primul meu loc de munca si lucrul extraordinar pe care l-am gasit acolo au fost oamenii de toate varstele din acea redactie. Mai mult, m-a impresionat absenta, in mod bizar mai ales la acea vreme, a celebrului conflict intre generatii. In anii de inceput ai deceniului de dupa revolutie greu reuseai, tu ca tanar, sa te impui in fata celor cu experienta si cu state vechi. La Adevarul am gasit oameni care chiar erau dispusi sa te invete - lucru, iarasi, extrem de rar nu numai in presa, dar cred ca in orice loc de munca din tara asta. Au avut rabdare sa-mi explice, au avut rabdare sa?mi accepte greselile de inceput, nu putine si unele chiar usor grave, dupa aprecierea mea. Mi-aduc aminte cand am facut pentru prima data o pagina - am fost responsabil pentru pagina politica - si am reusit performanta de a incurca doi ministri. Oricum, cred ca aveau amandoi ochelari si niste fete tipic de demnitari romani, un pic de gusa, falcile putin mai patratoase, deci nu era greu sa ii incurci... Dar chiar am vrut sa plec din presa atunci. Mi s-a parut o eroare groaznica ce putea sa aduca prejudicii ziarului, ma gandeam eu. Dupa care am constatat ca, din pacate, lucrurile astea se intampla zi de zi in presa romana si nimeni nu pateste nimic. Sanctiunile sunt adesea inexistente, chiar si din partea publicului, desi el ar trebui sa fie cenzorul cel mai atent.
Deci, cum spuneam, am inceput la Adevarul si a fost primul meu loc de munca si, ulterior, prima mea demisie din viata"

Inceputul meseriei are fara indoiala farmecul ei, mai cu seama prin varietatea incercarilor pe care ti le ofera, experienta castigata si posibilitatea de a-ti descoperi abilitatile dar si pasiunile. Si apropo de pasiuni, isi aprinde deja a treia tigara...
"Am mai avut niste incercari in zona de reporter special, chiar printre primele articole mi-aduc aminte c-am scris despre niste trigoane ucigase, care bagasera in spital niste copilasi de la o gradinita. Am fost intr-o "mare ancheta". Nu stiu cine facea trigoanele - "probabil o fabrica de trigoane".... Am constatat ca nu prea e de mine neaparat zona asta de reportaj special. De exemplu nu am ajuns medic, desi parintii mei si-au dorit foarte mult si chiar am avut doua tentative nereusite in acest sens, fiindca imi era frica de sange si de lucruri in general murdare. Nu am ajuns nici reporter special pentru ca, tin minte, am fost foarte impresionat cand am fost trimis sa fac un reportaj despre asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea. Cand am ajuns la locul crimei a trebuit sa iau o pauza de vreo jumatate de ora sa ma montez suficient pentru a trece peste ceea ce vedeam la locul crimei si pentru a-mi face meseria de ziarist. In politica sunt lucruri mult mai murdare poate decat in zona de reportaj special, dar ai impresia ca poti sa faci curatenie, sau ma rog, sa iti spui in fiecare zi cand te apuci de scris sau cand citesti texte despre unii politicieni romani, ca esti in stare sa dai cu matura, sa mai arunci cu niste praf de curatat si sa faci un pic de ordine... Politica romaneasca are avantajul ca este transformabila si ca intr-un fel poti sa simti ca ai si tu acolo rolul tau de implicare, si simti ca masori mai bine si efectele cuvantului scris sau al celui rostit pe ecran. Asta este una dintre motivatii, sau oricum cea care da bine. Motivatia reala e ca, sa-i urmaresti pe baietii astia din politica inseamna sa nu te plictisesti. De la ineptii, pana la gesturi aberante, de la abuzuri pana la fapte bune - putine din pacate - in fiecare moment al zilei te tin in priza. N-ai cum sa treci nepasator pe langa toate aceste intamplari. Si ele ajung sa fie o anecdotica a zilelor noastre, ca sa zic asa. Ganditi-va de cate ori se transforma in bancuri fraze rostite foarte serios si convingator de catre politicienii nostri. Ganditi-va de cate ori nu ne amuzam de fata unui politician, de cate ori ne dam coate cand apare pe sticla sau cand apare la o tribuna publica pentru ca stim dinainte ca vom rade. Sigur, asta e partea relaxata a politicii. Din pacate ea are si o parte grea, apasatoare, cea care ne marcheaza viata fiecaruia dintre noi. Pentru ca multe din aceste ineptii, abuzuri, aberatii se transforma in legi, in hotarari de guvern, care ne ard la buzunar si ne ingrijoreaza pentru ziua de maine, ne afecteaza viata de zi cu zi."
Politica ramane unul dintre cele mai interesante domenii pentru Adrian Ursu si, in mod firesc, ajunge sa-mi vorbeasca si despre oglinda ei.
"Jurnalismul tine pasul cu ea. E drept ca uneori ciomagul politicianului se dueleaza cu un betisor, mult mai firav, al ziaristului. Dar poate fi mai usturator, caci jordia ustura foarte tare, chiar daca nu omoara. Dar, din pacate, si in presa exista inca multa superficialitate, multe interese si implicit o zona de neprofesionalism, pe care din pacate nici una din organizatiile de presa din Romania n-a reusit sa le invinga. Si nu va reusi prea curand fiindca, din pacate, ceea ce speram cu totii, si anume ca adevaratul filtru sa fie publicul, nu se intampla. Nu cred ca presa din Romania e mai rea decat societatea in care traieste, dar ea putea sa fie ceva mai civilizata, fiindca, din fericire, presa a fost primul domeniu in care capitalismul a patruns de-adevarat in Romania. Sa nu uitam ca din primii ani aproape toate ziarele din Romania erau private. A mai existat cazul acela al "Vocii Romaniei", ziar al guvernului Vacaroiu si cam atat. In rest, toate celelalte publicatii erau private. Televiziunile si radoiurile la fel, exceptand posturile publice. Deci a fost o concurenta permanenta in zona comerciala care, in mod normal, ar fi trebuit sa scuture presa de aceste reziduuri, unele mostenite, altele dobandite. Au fost niste aluviuni pe care presa le-a purtat in toti acesti 15 ani, si din pacate, fiindca tot vorbim astazi, pe 13 iunie, unele dintre ele au facut istorie si au facut o istorie neagra. Si ma refer la mineriada din 1990, la atitudinea pe care o parte a presei a avut-o atunci fata de ce s-a intamplat in Romania sau la "martie negru" de la Targu Mures. Toate acestea isi vor gasi locul, la randul lor, intr-o istorie a presei, unde vor fi personaje pozitive, personaje negative... Ramane de vazut cine o va scrie aceasta istorie si cat de credibil va fi. Pentru ca, iata, dupa 15 ani ne gasim intr-un alt moment de divizare a breslei jurnalistilor din Romania, si nu-i o divizare oarecare, ci una cu ura si cu patima din 1990 pe care le credeam disparute si din politica si din viata sociala. Cel mai grav insa este ca toate astea nu fac decat sa scada credibilitatea presei in general."

Mai exista o sansa, insa si anume aceea a celor care incep acum sa isi construiasca o cariera. Conditia necesara este respectarea a trei reguli foarte simple. Iar Adrian Ursu le enunta, la fel, simplu si concis...
"Regulile de acces in breasla ar trebui sa fie extrem de simple. In primul rand trebuie sa ai o minte extrem de organizata. N-ai voie sa fii confuz - asta este prima regula. A doua regula, la fel de importanta si din pacate extrem de neglijata, este o buna cunoastere a limbii romane. Iar a treia regula e sa o faci cu pasiune. Nu e o meserie sa o faci pur si simplu. De altfel sunt multe meserii pe care nu poti sa le faci fara pasiune, dar jurnalistica in mod special si evident pentru ca n-ai program fix, n-ai momente de pauza. Daca treci pe strada pe langa ceva ce-ar putea deveni subiect de presa si il consideri un lucru banal, e clar ca trebuie sa iti cauti alt serviciu."
Dupa care, in mod firesc se ajunge la cea mai mare provocare...
"Cred ca cea mai mare provocare pentru adevaratii ziaristii este sa simta incotro se indreapta Romania si implicit si publicul lor. Trebuie sa aiba fler sa anticipeze, intr-un fel, ceea ce se va intampla peste un an, doi, trei... Fiindca, daca ne uitam in urma la cei 15 ani de presa romaneasca, vom constata schimbari uriase si evolutii cu adevarat spectaculoase. In mod evident aceste transformari vor continua si marea provocare pentru un ziarist este sa le simta directia si sa mearga cu un pas inaintea lor sau, dupa caz, sa le impiedice. Daca anticipezi aceasta evolutie sau involutie poti sa actionezi eficient in a salva ceea ce se cheama demnitatea breslei asteia, oricat de patetic ar suna..."

Si, pentru ca jurnalismul este puternic legat de doua elemente fundamentale, informatia si opinia, redactorul sef de la Gandul ne face o analiza pentru gasi proportia ideala dintre ele.
"Cred ca in Romania se mai vinde atitudinea. Si noi am invatat sa facem asta, am facut-o la Adevarul atatia ani de zile, dar o facem si acum la Gandul si cred ca mai e inca loc pe piata pentru asta. Ati vazut probabil ca avem pe frontispiciul ziarului un slogan: "nimeni nu gandeste pentru noi". Incercam sa iesim din zona aceea a presei justitiare - pe care si noi am facut-o ani de zile - si sa trecem in zona acelor opinii solid argumentate, care lasa finalul deschis. Sunt ca povestioarele acelea in care tu iti construiesti singur finalul. Noi ne spunem gandurile, spunem ceea ce am constatat punand cap la cap bucati de informatie, si omul la sfarsit are posibilitatea de a alege. Si asta cred ca se vede cel mai bine pe forumul ziarului Gandul. Daca intrati acolo, nivelul de injuraturi si de laude functioneaza ca la vasele comunicante. In fiecare zi exista un numar de baieti care au de spus lucruri groaznice prin formularea lor verbala, dar care reprezinta, la randul lor, niste opinii. Oamenii aceia nu sunt de acord cu noi, ceea ce e extraordinar. Inseamna ca, in primul rand ne-au citit. Exista, pe de alta parte un numar - cateodata mare, cateodata mai mic - de oameni care sunt de acord cu noi, care isi adauga propriile opinii celor pe care am incercat noi sa le formulam in comentariile din Gandul. Cel mai adesea, ideea se incheie cu o polemica intre cei care au fost si cei care n-au fost de acord cu noi. Cred ca asta este o chestiune exraordinara de deschidere spre opinie. Informatia, fara indoiala ca trebuie sa aiba rolul preponderent cata vreme si opinia se construieste tot pe informatii. Ceea ce incercam noi sa facem, chiar daca uneori iese din canoanele jurnalismului standard de manual este sa dam o tusa de atitudine chiar si unei informatii aparent albe. Faptul ca in ziarul Gandul am decis sa existe cate un comentariu aproape la fiecare pagina, porneste tocmai din aceasta nevoie de a completa informatia pe care o dam, cu gandul nostru despre lucrurile pe care le prezentam. Si cred ca acest lucru ne si diferentiaza!"
Si ajungem in cele din urma la cel mai fierbinte subiect... "GANDUL"
ECHIPA
"De cand am construit ziarul asta, atat de repede - sa ne reamintim ca am batut recordurile nationale, mondiale si planetare - in 34 de zile - ne-am dat seama ca este un ziar de creiere si condeie si ca el asta trebuie sa fie. De Adevarul de care ne legau fire sentimentale puternice - erau bucati din viata fiecaruia practic acolo. Dar atunci cand am fost nevoiti sa parasim aceasta publicatie, marele nostru castig a fost acela ca alaturi de noi au venit toti oamenii. Au fost aproape 100 de oameni care au venit in aceasta noua formula. Ne-am dat seama ca ei sunt pretiosi pentru ca au fost crescuti in acea scoala de presa pe care am construint-o acolo. Dar au fost crescuti ca individualitati, chiar daca tot timpul am lucrat intr-o echipa. Faptul ca fiecare era specializat pe un doameniu il facea extrem de valoros. Si asta ne-a facut sa punem valoare in plus pe aceasta prima marca pe care o aveam la indemana. Si iata ca am convins. Am dovedit ca aici sunt oameni care pot fi o institutie de presa, im sine, nu neaparat vedete."
AVENTURA UNUI NOU INCEPUT
"A fost o surpriza si pentru noi sa constatam ca oamenii ne-au asteptat. Au asteptat in acea luna sa regaseasca vorbele si opiniile cu care se obisnuisera. Masuratoarea cea mai buna a fidelitatii este data de numarul de abonati pe care ii are un ziar, iar surpriza a fost ca noi, in prima luna de viata aveam 3.200 de abonamente. Asadar, 3200 de oameni s-au abonat la un ziar care nu exista, pentru ca abonamentele trebuie facute din luna precedenta, pentru luna urmatoare. Toti acei oameni nu stiau cum se va chema acel ziar, nu stiau cum va arata, dar aveau incredere in echipa. A fost un avantaj extraordinar, pentru ca altfel, sigur ca este destul de greu sa impui un nume nou pe piata asta atat de incarcata de hartie de ziar. E o adevarata aventura sa descoperi un nume neocupat fiindca unii au facut industrie din inregistrarea Dictionarului Explicativ Al Limbii Romane la OSIM. E greu sa gasesti un sediu, pentru ca altii au facut industrie din a tine ocupate tot felul de sedii pentru a le specula ulterior. E greu sa gasesti un canal de promovare a unui astfel de nou produs, pentru ca, din pacate presa romaneasca s-a trustizat uneori exista o retinere in a face promovare unui nou produs concurent implicit pentru trustul respectiv. Sansa noastra, o voi spune de fiecare data, ramane aceasta de a fi avut o echipa si de a fi avut notorietatea asigurata. Avem exemplul unor publicatii care au ajuns sa aiba mai putini cititori decat razuitori. Sunt baietii aia care dau cu banul pe un biletel lipit pe ziar, care tin ziarul in mana doar pe perioada promotiei. Ori cata vreme tu reusesti sa iti creezi cu adevarat un public de cititori, de oameni care iau foaia de ziar si mai citesc si niste litere acolo, in afara de niste cifre de cod, inseamna ca ti-ai atins scopul jurnalistic. Nu esti un agent comercial care face un produs-ambalaj pentru jocuri si concursuri la concurenta cu Loteria Romana."
PUBLICUL
"Am incercat sa ni-l inchipuim pe cititorul standard mediu, cum se cheama el la statistici.
In primul rand am vrut sa arate un pic diferit de cititorul ziarului Adevarul pe care il stiam foarte bine. Si diferentele cred ca sunt fara indoiala cele de varsta. Noi incercam sa ne adresam unui public mai tanar pe care incercam sa il aducem sa gandeasca impreuna cu noi. Vorbim mai cu seama cu oamenii din zona dinamica a societatii romanesti, acea zona de oameni care intr-adevar gandesc. Nu este doar o formula comerciala, ci sunt oameni care au nedumeriri, au indoieli in legatura cu ce se intampla cu ei si cu tara in care traiesc, au sperante sau sunt dezamagiti. Lor incercam sa le oferim o marfa care sa ii ajute de fapt. Ne propunem pur si simplu sa ii ajutam, sa le dam informatia cu care ei se pot descurca mai usor in tot hatisul societatii romanesti. Publicul nostru e format din oameni care au rabdare nu atat sa citeasca cat sa gandeasca si aloca acestui proces cateva minute din viata lor, de altfel agitata. Cred ca asta ne face sa avem si un feed-back foarte bun, pentru ca dupa primele 3 saptamani de viata ale ziarului si ale ziarului electronic am ajuns sa fim site-ul saptamanii, am avut un nivel surprinzator de crestere al accesarilor. Acest lucru demonstreaza ca oamenii vin inapoi catre ziar, si isi spun parerile, comentariile, nemultumirile - iau atitudine"
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





Acreditivul in managementul fondurilor europene
- person
"despre fonduri europene nerambursabile"