Tatici fericiti: 6 vedete care se mandresc pe Facebook cu fetitele lor

history_edu redactia ele.ro calendar_month 05 Feb 2013, 08:55
Taticii celebri din Romania se mandresc cu fetitele lor pe Facebook si nu ezita sa posteze fotografii personale in care isi arata afectiunea fata de ele.
Showbizul nostru este plin de tatici fericiti, care vor ca toata lumea sa vada ce "domnisoare" frumoase au acasa.
Iata 6 vedete masculine care nu-si incap in piele de fericire cand se pozeaza alaturi de fetitele lor.

Horia Brenciu
Horia Brenciu a postat pe Facebook o fotografie pur si simplu adorabila, in care apare alaturi de fetita lui, Mina. Micuta a implinit de curand 3 luni si este cel mai frumos cadou pe care Horia l-a primit pana acum. Imaginea cu Horia si Mina a strans peste 10.000 de like-uri si nu putem spune decat atat: asa tata, asa fiica.
Mina s-a nascut pe 1 noiembrie anul trecut si este primul copil al lui Horia Brenciu. Iubita lui, Alice Dumitrescu, mai are doua fiice dintr-o relatie anterioara.

Mihai Morar
Mihai Morar a devenit tatic pentru prima oara in 2008 si se mandreste pe Facebook cu cele doua gemene ale sale, Mara si Cezara. In 2010, Mihai le-a scris fetitelor lui o scrisoare in care le multumeste pentru faptul ca l-au ajutat sa vada altfel lumea.
"Viata e atat de complicata pana cand iei un copil de mana si incepi sa vezi lumea prin ochii lui. Iar cand in casa ta sunt doua perechi de ochi prin care sa te uiti in jurul tau, stii ca minunile exista", le-a spus Mihai gemenelor lui.

Dan Cruceru
Dan Cruceru este un tatic fericit si, ca orice tatic fericit, este dornic sa-si arate mandria de fetita pe Facebook. Sophia Maria s-a nascut in august 2011 si este minunea pe care Dan o astepta inca din clipa in care si-a cunoscut sotia, pe Cristina.
"In urma cu cateva saptamani spuneam ca saltul cu parasuta e cel mai tare lucru care mi s-a intamplat. Ei bine, acum, daca ma pui sa compar, saltul cu parasuta a fost mult mai usor decat aceasta nastere. Atatea emotii si senzatii tari nu am trait in viata mea", a spus Dan in ziua in care s-a nascut Sophia.

Razvan Fodor
Razvan Fodor face echipa buna cu fiica lui, Diana Elena, si nu pierde nicio ocazie de a se juca alaturi de ea.
Mandru de frumusetea lui, el a postat pe Facebook o fotografie in care pare ca incearca sa o invete pe Diana tainele jocurilor pe telefonul mobil.
Intre timp, mogaldeata pare interesata mai degraba de urechile taticului ei.

Pepe
Maria este cea mai mare bucurie din viata lui Pepe. S-a nascut in august 2012 si este principalul "motiv" pentru care Pepe se trezeste cu zambetul pe buze in fiecare dimineata.
"Maria rade tot timpul. Chiar si noaptea o aud cum rade", spunea Pepe in urma cu cateva luni. Maria este deja o mica vedeta pe Facebookul tatalui, chiar daca apare rar in fotografii.
De Craciun, Pepe a postat pe reteaua de socializare o poza cu familia lui, de care este mandru foc.

Dragos Bucur
Dragos Bucur a devenit tatic in 2007, cand sotia lui, Dana Nalbaru, a nascut o fetita de nota 10. Sofia este centrul universului pentru Dragos si este rasfatata familiei.
Actorul a postat pe Facebook o imagine din care reiese ca ii face intodeauna pe plac fetitei lui.
Micuta are inca de pe acum talent de makeup artist si nu ezita sa testeze tehnicile machiajului pe taticul ei.