Ce experiente romantice prefera romanii in pandemie
history_edu ele.ro calendar_month 09 Feb 2021, 12:39
Dupa un an marcat de restrictii intr-un context fara precedent, tendintele arata ca 2021 este anul in care tot mai multi vor incerca sa iasa din zona de confort. Estimarile arata ca bugetul alocat pentru a sarbatori Ziua Indragostitilor va fi in medie 125 euro, iar cadourile experientiale populare vor combina nevoia de a evada cu adrenalina sau relaxarea.
Potrivit studiilor, la nivel global, 88% dintre adultii cu varsta peste 18 ani gasesc un motiv sa sarbatoreasca ziua de 14 februarie. Mai entuziasmati sunt cei care se afla intr-o relatie fara a fi casatoriti, intr-adevar. Studiile ne-au aratat ca, daca barbatii gasesc rapid o solutie in a oferi flori si ciocolata, femeile abordeaza aceasta sarbatoare diferit, asa ca o femeie din 5 va oferi un cadou experiential. Experienta ne-a confirmat aceasta proportie, de altfel femeile sunt si cele care apeleaza mai des la Complice.ro pentru a-si surprinde partenerii, fie ca este vorba de o aniversare, de o sarbatoare sau de un moment special in viata de cuplu, a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro, magazin de cadouri esentiale.
De asemenea, datele arata ca, dintre toate categoriile de varsta, millenniali sunt cei mai orientati catre cadourile experientiale: 1 din 4 le aleg, indiferent de ocazie, dar mai ales cand vine vorba de Ziua Indragostitilor. Printre cadourile preferate de femei de Ziua Indragostitilor se numara cele care implica ambii parteneri de cuplu, cum ar fi o zi la SPA in doi, o cina romantica, degustari de ciocolata sau de vin, ateliere private din zona gourmet, cooking sau senzorial, care se pot desfasura atat offline, cat si online, in functie de preferintele fiecarui cuplu.
Barbatii prefera sa ofere partenerelor experiente care merg spre concret: atelier privat de pictura, de scriere creativa, de creare a propriului parfum, un pachet FlexiBox cu mai multe optiuni din care se poate alege una favorita, dar si experiente inedite.
Avem clienti care aleg pentru iubite sau sotii experiente de obicei achizitionate pentru barbati, cum ar fi driving pe circuit sau cursuri de condus alaturi de Alex Filip, zbor cu parapanta ori experiente virtuale de travel. Remarcam in ultima perioada un mai mare interes pentru experientele care scot din zona de confort, probabil si pe fondul unei perioade lungi in care distantarea sociala ne-a afectat felul de a privi viata, a mai precizat Oana Pascu.
Experientele de travel, in topul preferintelor
Astfel, contextul pandemic si restrictiile din ultimele luni au facut ca romanii sa-si doreasca tot mai mult sa calatoreasca. Prin urmare, de Ziua Indragostitilor, unii clienti cocheteaza cu ideea unei escapde, aproape in majoritate in Romania.
Fie ca vorbim de o evadare in inima Brasovului, combinata cu un salt in tandem cu parapanta, ori de o escapada romantica la o pensiune din Veseud ori la un castel aflat in mijlocul naturii, clientii nostri cauta tot mai mult sa evadeze, in conditii cat mai private si retrase, si sa simta gustul vacantei, care le-a lipsit atat de mult in 2020, a explicat Oana Pascu.
Un loc important il pastreaza si experientele online, care au reprezentat o alternativa apreciata in 2020, preferate de cuplurile care sunt la distanta in aceasta perioada, din diferite motive, sau care nu vor sa se expuna. Din aceasta categorie, cele mai populare cadouri sunt degustarile gourmet (de ciocolata, de vin etc.) sau atelierele de cuplu - atelier de caligrafie pentru a-si scrie declaratiile de dragoste, cocktail perfume pentru a-si crea parfumul lor unicat, unisex, chiar si cinele romantice, afrodisiace, livrate la domiciliu, calatorii gastronomice in Japonia si multe altele. De asemenea, o varianta tot mai populara este declaratia de dragoste, personalizata, sub forma unui cantec sau a unei poezii, compuse special pentru persoana respectiva.
Recomandari
Newsletter Ele.ro
Vreau sa fiu mica!
- person
""este rau sa avem vicii, dar este si mai rau sa traim fara ispite.""