Ai nevoie de o pauza in relatie?

Ai nevoie de o pauza in relatie?
  calendar_month        
Decizia de a lua o pauza in relatie este dificila, iar efectele pot fi adesea neprevazute. Afla cauzele, regulile si consecintele pauzei in relatie.

Inainte de a lua aceasta decizie, este recomandat sa analizezi motivele care au dus la formarea dorintei tale, dar si asteptarile pe care le ai de la acest curs de actiune. Pauza poate avea un impact pozitiv in unele relatii, dar pentru altele poate insemna finalul.

Tine cont de faptul ca problemele grave, cum sunt abuzul de alcool si droguri sau un temperament violent, nu vor fi imbunatatite de o pauza in relatie.

Cauzele pauzei in relatie

Cel mai des invocat motiv pentru luarea unei pauze este instalarea rutinei . Daca relatia are doar cateva luni si pasiunea a lasat loc rutinei, amandoi partenerii ar putea beneficia de avantajele unei despartiri, care sa le lase timp sa isi analizeze prioritatile.

Daca relatia avanseaza intr-un ritm prea alert sau din contra, daca lucrurile merg prea incet, pauza poate fi o alegere buna, atata vreme cat are un scop bine determinat.

Indiferent de cauza care a dus la decizia de a lua o pauza, scrie o lista cu atuurile partenerului si cu partile negative. Daca partile negative fac parte din personalitatea lui, ai de-a face cu un caz de incompatibilitate, nu cu o relatie care poate castiga de pe urma unei pauze.

Regulile pauzei in relatie

Daca decizia de a lua o pauza este luata de comun acord, lucrurile au cele mai bune sanse de a se imbunatati. In cazul in care decizia este unilaterala, pot aparea si alte probleme, care pot grabi finalul relatiei.

Stabileste impreuna cu partenerul regulile si durata pauzei, pentru a evita neintelegerile si conflictele ulterioare. Stabileste alaturi de persoana iubita cum veti pastra contactul in aceasta perioada si cum veti discuta cu apropiatii despre asta.

Cea mai importanta regula, care trebuie sa fie intotdeauna clara, vizeaza dreptul fiecaruia de a se vedea cu altii. Pentru multi, infidelitatea are loc chiar daca relatia se afla in pauza, astfel ca este important sa te asiguri ca intelegi pauza in acelasi fel ca partenerul.

Consecintele pauzei in relatie

Pauza nu este acceptata la fel de usor de oricine. "Hai sa luam o pauza" este folosita de unii pentru a scapa de o despartire neplacuta fata in fata, fara sa incerce cu adevarat sa rezolve problemele relatiei.

In cel mai bun caz, timpul petrecut departe de partener te poate ajuta sa iei o decizie cu privire la modul in care poti incerca sa rezolvi problemele, iar absenta partenerului iti va reconfirma afectiunea pe care i-o porti.

Luarea unei pauze in relatie nu este insa o solutie pentru orice problema si nu trebuie privita ca un fleac. Este ultima solutie, inainte de despartire, pentru ca fiecare sa-si analizeze prioritatile si sa decida daca si cum poate continua relatia.

Nu te grabi sa iei o pauza, mai ales in conditiile in care partenerul nu este la fel de dispus sa accepte ideea. Unele probleme pot fi rezolvate prin terapie de cuplu sau prin alte metode, care sa nu implice separarea temporara.


Autor: Gabriel Branea

Sursa: foto: Shouturmind.wordpress.com

Recomandari