Barbatii nehotarati

ele.ro 12 Feb 2008, 10:53

Ma streseaza foarte tare atunci cand un barbat nu este in stare sa se decida. Si acum nu vreau sa generalizez, spunand ca toti barbatii sunt la fel. Dar, exista un procent bun de luat in seama care ma determina sa scriu acest articol.

Pana la urma ce o fi atat de greu sa spui: "Da, ma pot vedea cu tine acum." sau " Nu, nu vreau sa fiu cu tine."? Si daca tot e greu...de ce e atat de greu? Se doreste pastrarea unei usite deschise, a unui loc caldut pentru vremuri grele? Si in speranta ca nu voi crea un truism generalmente acceptat: Nu e normal ca acel loc sa mai fie si incalzit din cand in cand pentru a rezista unui crivat?

Se poate intelege faptul ca sunt nehotarati, ca nu stiu ce vor de la viata, de la tine, de la ei, de la lume in general. Dar daca tot sunt construiti in acest mod, nu o pot spune? Pana la urma, cateodata, sinceritatea chiar da roade. Nu cred ca s-a intamplat ca vreuna dintre voi sa nu fi dat peste un astfel de barbat. Si mai sigura sunt de faptul ca tot timpul cele care ati ramas in ceata totala ati fost voi.

E placut cateodata sa nu fi sigur pe sentimentele celuilalt, probabil pentru ca daca ti-ar da totul, in 2 saptamani maxim ai fi inlaturat orice fel de mister si te-ai fi plictisit. Dar un blind perfect nu ne frustreaza? Pe mine una, da!

Si ce este de-a dreptul enervant sunt acele "semne" pe care noi, in 90% din cazuri, tindem sa le intelegem gresit. Traim cu acele "semne" si suportam un intuneric postum din partea dumnealui, ca pe un dus rece pe care simtim nevoia, intr-un mod imperios si absolut mascochist, sa il toleram. Da, poate ca privirea aia a lui pierduta in spatiu a vrut sa spuna ceva, dar e suficient pentru golul care o urmeaza?

S-a mai tot vorbit pana acum despre dragostea masochista , nehotarare, semne intelese gresit si altele. Insa, cu riscul de a deveni redundanta, simt nevoia sa fac adunarea si sa trag linia: "masochism+nehotarare+semne neintelese=gol total" din care rezulta frustrare, nervi, fire albe in cap si despicarea in o suta a unei priviri in urmarirea unei muste bete si ametite de prea mult survolat.

Stiu, decizile, asumarea responsabilitatilor, verdictele transante, sunt cuvinte grele ce nu pot face fata in constiinta oricui. Insa, la un moment dat nu suntem toti datori sa dam piept cu ele? Nu cred ca exista posibilitatea de a te sustrage de la orice fel de responsabilitate si decizie toata viata. Si daca tot reusesti lucrul acesta, inseamna ca esti un om hotaratat, deci tot nu scapi.

Cel mai tare ma amuz atunci cand un tip imi spune: "Nu stiu, chiar nu stiu ce vreau. Nu ma intelege gresit, nu e vina ta, nu tu esti problema." Asta este chiar buna. Bine, bine, nu sunt eu problema, dar daca nici eu, nici tu, pe cine sa dam si noi vina?

Va spun, pacatosul blestem pica pe nehotarare, pe mama care ne-a facut, pe D-zeu care a creat lumea si a adunat in ea atatea oi ratacite si pline de aburii visarii si a lumii de deasupra norilor. E bine sa traiesti in lumea ta, e frumos sa cutreieri norii, dar cateodata contactul talpii tale cu pamantul rece chiar iti poate face bine, desi aterizarea tinde sa fie cu usoare turbulente.