De 8 Martie, pe doua roti?

ele.ro 23 Feb 2009, 14:13

Se apropie si aceasta zi. Ziua de 8 martie. In egala masura ziua mamei si a femeii.

Stateam cu prietenele de vorba intr-o pauza de masa de la birou si aberam despre cum si-ar dori fiecare din noi sa fie ziua de 8 Martie.

Fiecare cu ce si-ar dori sa primeasca de la partener sau prieteni, unde si-ar dori sa iasa in oras in seara cu pricina. Discutii in care mai intervenea cate o replica "Mi-am luat o bluzita superba pentru 8 Martie, de abia astept sa o port cand o sa iesim in oras" sau " Eu stiu ce o sa primesc, am zarit un colt al trusei de farduri la el in rucsac, degeaba incerca sa il ascunda de dimineata".

Invariabil, a venit si momentul in care am fost intrebata ce mi-as dori eu "de ziua Femeii"A¢aAAA¦la care am raspuns intr-o suflare: "Pai ar fi superba o jacheta cu protectii, vine vremea calda si o sa ies mai des cu motocicleta".

Reactia a fost unanima si zgomotoasa: "E ziua Femeii, las-o incolo de motocicleta, doreste-ti si tu chestii feminine de 8 Martie!"

Cum adica chestii feminine? Dar ce, faptul ca merg cu motocicleta ma face mai putin feminina? Cine poate face distinctia intre hobby-uri feminine si masculine?

Desi mutra mea indignata a starnit hohote de ras, totusi ideea in sine ma intepa ca un ghimpe si am incercat sa le provoc la o discutie pe tema asta. Vroiam sa aflu cum este privit acest sport prin ochii unei femei.

Claudia, o fosta colega de facultate, avusese ceva tangente cu lumea motociclistica, fiind cateva luni pasagera pe motorul fostului prieten. Asadar, prima intervievata a fost ea: "Tie nu-ti placea cand te plimbai cu motocicleta? Nu ti-ar fi placut sa ai motocicleta ta?"

Raspunsul ei nu a facut decat sa-mi confirme banuielile: "Ba da, insa este foarte periculos, eu nu cred ca as fi in stare sa conduc singura motocicleta. Plus ca femeia trebuie sa fie fiinta care este protejata de catre barbat. Cum as mai fi eu o fiinta fragila si gingasa calare pe bolidul de fier?"

Am ramas consternata. Si-ar fi dorit sa fie motociclista, insa se temea de oprobriul public, de pierderea "aripii protectoare" a prietenului si de "stirbirea" imaginii de femeie fragila.

Am mai facut totusi o incercare: "Nu crezi ca ai creste in ochii celor din jur tocmai pentru ca esti capabila sa stapanesti bolidul de sub tine? Nu crezi ca increderea prietenului tau in tine ar fi mai mare stiind ca poate vedea in tine un partener pe care se poate baza, o femeie puternica care il va motiva si pe el sa fie mai puternic?"

Aveam senzatia ca vorbesc in van. Ierarhia atributiilor unui barbat si ale unei femei fusese de mult stabilita in ochii prietenelor mele.

Nici macar exemplul pe care i le-am oferit cu "cei mai buni bucatari sunt barbatii" nu a reusit sa le smulga vreo reactie. Insa ceea ce ma deranja era nu parerea lor atat de transanta, ci sentimentul ca reprezenta mai mult o resemnare la "conditia de femeie", desi poate dorintele lor ar fi fost cu totul altele, insa nu se incadrau in tiparul de fragilitate cerut de cei din jur.

In acel moment m-am simtit usurata. Fiind oricum privita de cei din jur ca o "atipica", criticile lor nu reuseau decat cel mult sa imi smulga un zambet. De compasiune.

Nu aveam nevoie de confirmarea feminitatii mele daca acest lucru presupunea sa renunt la visele si pasiunile mele in schimbul "statutului" de femeie gingasa.

Mi se confirmase feminitatea in acea dimineata, prin zambetul partenerului meu pe jumatate adormit care ma privea in timp ce imi imbracam costumul moto sa plec la birou: "La multi ani, iubita mea! Si...asfalt uscat!"