Dragoste sau chimie?

Dragoste sau chimie?
  calendar_month          
"Esti tot ce mi-as putea dori de la un barbat, dar sunt sigura ca intre noi nu poate fi nimic. Pur si simplu nu face click!". Aceasta e cea mai patetica replica de despartire pe care am folosit-o; dar si cea mai sincera.

Dintotdeauna am crezut in dragoste la prima vedere. Chit ca este vorba de sedintele de shopping cand doar imi arunc privirea prin magazine si ies, adesea, in cinci secunde, dezamagita ca nu m-a atras nimic, fie ca este vorba de eticheta "imi place/ nu-mi place" pe care le-o atasez oamenilor. Mereu m-am bazat pe acea atractie irezistibila care te face ca, dintr-o masa eterogena de haine/ genti/ pantofi/ bijuterii/ barbati sa pui ochii pe acel cineva sau ceva care stii ca ti se potriveste.

Daca in cazul obiectelor explicatia este simpla - ai deja un stil format si remarci cu usurinta ceea ce iti place, in cazul oamenilor lucrurile se complica.

Cu totii avem o anumita imagine mai mult sau mai putin clara a felului in care trebuie sa arate si sa se poarte mult dorita jumatate a noastra. Si cu toate aceastea, ni se intampla sa ne simtim atrasi de persoane cu mult diferite de acel tipar.


Dar si mai intrigant mi este atunci cand, desi El are toate calitatile acelui partener ideal, simti ca ceva lipseste. Si, cu toate ca iei din nou lista cu "must-have-uri" si le bifezi pe toate, stii, in adancul sufletului, ca lipseste tocmai esentialul. Ca lipseste acel click, acea chimie greu de explicat care sa puna lucrurile in miscare. Lipseste acel quelque chose care iti provoaca fluturasi in stomac la fiecare intalnire, care te face sa tremuri de emotie si fericire la fiecare sarut, care te face sa te trezesti zambind in metrou si sa nu poti dormi.

Multi ar spune ca, daca acele conditii considerate de noi, in momentele de luciditate, ca fiind importante sunt indeplinite, putem trece peste partea cu chimia. Fluturasii din stomac tin, oricum, de prima etapa a relatiei, ar spune pragmaticii, convinsi ca "pofta vine mancand".

Eu, insa, i-as contrazice. Daca simti ca ceva lipseste, ca nu te poti bucura pe deplin de prezenta celui de langa tine, ca, si mai rau, nu poti fi tu insati, fericirea nu este deplina. Este ca si cum ti-ai lua o masina noua, dar stricata. Emotia primului drum, fericirea ca iti apartine, curiozitatea de a vedea ce face fiecare buton, cat tine frana si cum toarce motorul, sunt cu toate umbrite de un zgomot ciudat. Un pacanit usor, dar sacaietor, neidentificabil, te face sa te intorci din prima saptamana la dealer si sa te gandesti serios daca sa accepti sa fie reparata sau sa ceri una noua.

Iti este teama ca, daca s-a stricat din prima, drumurile la service vor fi dese si scumpe. Si totusi, nu poti sa nu te intrebi daca nu ar trebui sa-i mai dai o sansa…

Recomandari