Dreptul la iubire

ele.ro 09 Ian 2007, 15:44

Este o zestre genetica acest drept de a iubi, ne nastem cu el sau este acordat numai celor privilegiati? In iuresul evenimentelor pe care le traim mai avem timp si pt putina iubire?

Mai exista dragoste adevarata?

Am incercat sa caut niste raspunsuri si eventuale solutii, dar m-am trezit in fata unui adevar crud: nu mai exista cu adevarat iubire, desi inca mai folosim termenul... poate pentru ca ne place cum suna sau poate pentru ca inca suntem tributari sensului pe care il avea odinioara.

Azi, cand spui casatorie din dragoste, spui, de fapt, de cele mai multe ori, casatorie din interes, mezalianta, cand ii soptesti cuiva acel "te iubesc" (aproape golit de profunzimea mesajelor pe care le putea transmite), ii sugerezi un "vreau sa o facem" pentru ca timpul nostru este extrem de pretios si nu-l mai putem irosi visand la persoana care ne place, trebuie sa-l valorificam... si, dumnezeule, cate modalitati avem la dispozitie: sa facem bani sau sa facem sex sau sa facem orice altceva, care, deodata, capata o importanta capitala.

Sunt suparata pe oameni si sunt suparata si pe mine pentru ca, desi ne scolim atata in a ne manageria eficient timpul, uitam sa punem deoparte acolo macar cateva minute de tandrete, dar sa le asociem si o traire intensa pentru ca, fugar, ne sarutam partenerii dimineata si seara, dar o facem uneori atat de grabiti, incat adevaratul sarut se reduce la un tuguiat ridicol al buzelor.

Oare ne dam seama cat de nepretuita e o imbratisare patimasa intr-un loc singuratic, unde se aude doar vantul care-si face rondul de noapte?

Ne acordam atat de putin timp pentru sentimentele noastre, pentru trairile noastre, ne agitam sa stralucim profesional si sa fim in cinci locuri deodata, dar uitam cu desavarsire sa traim pentru ca ne e mai usor sa ne prefacem ca suntem fericiti si impliniti, e mult mai simplu sa mimam iubirea decat s-o simtim, e mult mai confortabil sa fim superficiali si lasi decat sa fim profunzi si curajosi...

Si totusi, desi parte a acestei lumi, m-am indarjit in a-mi recapata dreptul la iubire intr-un moment in care toata lumea mea interioara se golise de sensuri si atarna, fragila, intr-un fir de ata... si asa s-a nascut o poveste cu un print salvator... din pacate, povestea nu are happy-end, dar m-a ajutat sa-mi redescopar prioritatile si sa constientizez ca fiecare face ce vrea cu dreptul lui la iubire: se bucura cu adevarat de el sau il abandoneaza...