Alimente care te protejeaza de cancerul de colon

history_edu redactia ele.ro calendar_month 27 Sep 2011, 09:19
Alimentele bogate in calciu, acid folic si fibre sunt extrem de importante pentru sanatatea colonului. Acesta este expus zilnic deciziilor noastre nesanatoase de alimentatie. Alcoolul si fumatul contribuie la randul lor la dezvoltarea celulelor canceroase.
Adopta o alimentatie sanatoasa, bazata pe consumul de fructe si legume proaspete, lapte si peste. Introdu in dieta ta si broccoli, usturoi sau soia, imbatabile arme impotriva cancerului de colon.
Simptomele cancerului de colon
Cancerul de colon este o afectiune, grava, greu de diagnosticat, deoarece simptomele apar foarte rar. Exista insa cateva semne alarmante, care trebuie sa te trimita la medic. Printre acestea se numara: constipatia sau diareea constante crampele rectale sangerarea rectala balonarea scaderea brusca in greutate pierderea apetitului alimentar sange in urina sau scaun.
Stilul de viata si cancerul de colon
Cancerul de colon este influentat in mare masura de dieta alimentara si stilul de viata dezechilibrat. Obezitatea si lipsa miscarii fizice sunt in stransa legatura cu aceasta afectiune. Consumul de alimente bogate in grasimi, carnea, alcoolul si fumatul isi pun amprenta asupra sanatatii noastre, crescand riscul de tumori colorectale.
O dieta slaba in grasimi, insa bogata in fibre, fructe si legume previne acest tip de cancer. Legumele crucifere, alimentele bogate in acid folic si calciu sunt extrem de importante in preventia cancerului de colon.
Alimente care previn cancerul de colon
Broccoli. Printre legumele crucifere se numara broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida, gulia si hreanul. Aceste legume ajuta la eliminarea substantelor carcinogene din organism. Broccoli, in special, este una dintre cele mai importante legume crucifere care lupta impotriva cancerului de colon.
Contine substante naturale extrem de puternice, care suprima dezvoltarea celulelor cancerigene. Contine si fibre, vitaminele A, E si K, extrem de importante pentru sanatatea sistemului digestiv si imunitar.
Portocale. Portocalele sunt surse importante de acid folic, un tip de vitamina B, solubil in apa, care ajuta la sintetizarea si repararea ADN-ului. Deficienta de acid folic creste riscul de cancer de colon. Alte alimente bogate in acid folic sunt cerealele integrale, ficatul de vita, mazarea sau fasolea.
Soia. Soia este un aliment extrem de important in lupta impotriva cancerului de colon. Contine molecule naturale de grasime care sunt toxice pentru celulele cancerigene. Poate fi consumata si sub forma de lapte.
Usturoi. Usturoiul este o sursa importanta de antioxidanti, care lupta impotriva efectelor negative ale radicalilor liberi. Previne imbatranirea prematura si are proprietati antivirale si antibacteriale. Antioxidantii din usturoi stimuleaza si sistemul imunitar si ajuta la eliminarea substantelor daunatoare din organism.
Inhiba dezvoltarea tumorilor si a celulelor canceroase. Usturoiul poate fi adaugat in supe, fripturi sau legume marinate.
Lapte. Laptele este principala sursa de calciu, consumul de lapte ajutand la dezvoltarea corespunzatoare a organismului si a oaselor. Laptele ajuta si la eliminarea substantelor nocive din organism. Printre acestea se numara si celulele si tumorile canceroase.
Ton. Tonul contine cantitati importante de seleniu, un mineral care ajuta la detoxifierea organismului. Reduce si riscul mutatiilor celulare. Tonul contine si acizi grasi omega 3 si omega 6 care previn toate tipurile de cancer.
Autor: Mihaela Rotaru
Alte articole despre