Cancerul de san: cum scapi de stresul mamografiei

Cancerul de san: cum scapi de stresul mamografiei
  calendar_month        
Cancerul de san este o amenintare reala pentru miliardele de femei din lumea intreaga, ceea ce inseamna ca stresul mamografiei nu este un motiv suficient pentru a evita controlul medical de rutina. Imediat ce te pui la punct cu o pregatire temeinica pentru acest examen medical important, vei observa ca experienta este mai putin neplacuta decat crezi.

Nicio femeie nu se simte in al noualea cer in timpul mamografiei, iar stresul implicat depaseste simplul disconfort fizic.

Teama unui diagnostic defavorabil tulbura mii de femei anual, insa este un efort necesar, care ti-ar putea salva viata. Afla ce este mamografia si cum te poti scapa de anxietatea unei analize de acest gen!

Ce este mamografia

Mamografia este o procedura medicala care poate sa depisteze tumorile de la nivelul sanului, in special pe cele prea mici pentru a putea fi detectate la palpare. Aceasta metoda folosita de specialisti pentru depistarea cancerului de san devine obligatorie dupa varsta de 40 de ani, insa este recomandata si femeilor de 20 sau de 30 de ani.

Multe paciente marturisesc ca sunt jenate si stresate cand urmeaza sa efectueze o mamografie, chiar daca procedura este simpla, iar detectarea precoce a formatiunilor canceroase permite vindecarea completa in 90% din cazuri.

Intreaga procedura nu dureaza mai mult de 30 de minute, iar fiecare san in parte este comprimat timp de 20 sau 30 de secunde. Disconfortul este simtitor, insa si necesar pentru extinderea suficienta a tesutului.

Prevenirea stresului inainte de mamografie

Vei trece cu zambetul pe buze peste examenul periodic al sanilor tai cu ajutorul unei pregatiri prealabile inteligente. Prevenirea stresului inainte de mamografie este posibila prin urmatoarele masuri:

1. Programeaza-ti mamografia cu o saptamana dupa menstruatie, astfel incat sanii tai sa nu fie in perioada lor sensibila si dureroasa.
2. Ia inainte de examen un analgezic usor, pentru atenuarea disconfortului.
3. Nu folosi antiperspirant, crema sau pudra in ziua mamografiei, intrucat ele pot compromite acuratetea interpretarii analizei si vei fi nevoita sa refaci radiografia.
4. Alege o tinuta confortabila, formata din doua piese (pantalon/fusta si camasa cu nasturi). In acest fel, iti vei dezgoli foarte putin trupul si vei scapa de expunerea stanjenitoare intr-o ipostaza prea intima.
5. Intrucat bustul tau va fi acoperit din abundenta cu un gel special, iar prosoapele de hartie nu sunt niciodata suficiente pentru a curata substanta in cauza, cateva servetele umede te pot reimprospata instant dupa mamografie.
6. In cazul in care te coplesesc starile de anxietate atunci cand esti supusa unor investigatii medicale, discuta cu medicul tau si roaga-l sa iti prescrie un medicament care induce calmul, astfel incat sa te simti mai confortabil in timpul procedurii.
7. Evita sa bei lichide pe baza de cofeina sau sa mananci ciocolata in ziua examenului, intrucat aceasta substanta iti creste starea de nervozitate.

La fel de important este sa aduci cu tine actele personale, datele de contact ale medicului tau si informatiile privind analizele si tratamentele pe care le-ai efectuat in trecut. Nu ezita sa intrebi personalul medical cum se va desfasura procedura si care sunt masurile luate in general pentru diminuarea disconfortului.

Medicul specialist este singurul in masura sa interpreteze rezultatele. Nu uita ca majoritatea anomaliilor identificate prin mamografie sunt, in general, formatiuni necanceroase.



Autor: Adelina Dobrin

Recomandari