Cum sa-ti invingi frica de apa?

Cum sa-ti invingi frica de apa?
  calendar_month        
Vara nu rimeaza intotdeauna cu soare, plaja, baie si relaxare. Pentru toti aceia care sufera de frica de apa (hidrofobie), sosirea verii este adesea sinonima cu inceputul unui lung cosmar. Iata cateva sfaturi ca sa nu-ti petreci vara sub umbreluta.

Ca in fiecare an la sosirea verii, revistele nu vorbesc decat despre costume de baie , plaja si creme solare . Prietenii tai isi planifica deja vacantele la mare. Pentru tine este un cosmar care reincepe deoarece ramai panicata la ideea de a pune un picior in mare.

Si totusi, trebuie sa-ti invingi teama! Incepe prin a citi aceste sfaturi ca sa te refamiliarizezi cu acest element, inainte de a-ti schimba destinatia de vacanta.

Ai spus fobie?

Fobia este frica irationala de un obiect sau de o situatie. Ea isi gaseste adesea originea intr-un traumatism sau intr-o situatie din copilarie, dar poate aparea si dupa un accident la varsta adulta.

Este posibil sa traiesti cu o fobie atata timp cat o poti evita sau nu se intersecteaza cu viata ta de zi cu zi. Dar atunci cand comportamentele de evitare nu mai sunt de ajuns si cand viata cotidiana sufera, trebuie sa preiei controlul asupra situatiei.

Descopera sursa fricii

Este inutil sa te fortezi sa infrunti apa de una singura daca nu te simti capabila. Acest lucru nu ar face decat sa-ti mareasca angoasa si nu-ti va permite sa rezolvi problema de fond. Abordeaza problema pe etape:



Incearca sa-ti intelegi problema. Gandeste-te la tot ce ar putea fi la originea fobiei si rememoreaza o situatie care ar fi putut sa te marcheze in relatie cu apa.

Enumera situatiile care iti produc frica de apa pentru a veni mai tarziu cu solutii concrete. De ce ti-e frica de fapt: de faptul de a vorbi despre apa, de faptul de a te apropia de apa, de contactul cu apa sau de a sta pe plaja inconjurata de lume?

Incearca sa te familiarizezi cu acest element, sub toate formele lui. De exemplu, poti sa urmaresti filme cu persoane care inoata, se amuza in apa, poti sa te plimbi pe malul marii sau sa mergi intr-o piscina mica.

Ajuta-te singura!

Exista numeroase dispozitive in ajutorul hidrofobilor: terapiile cognitivo-comportamentale si cursurile speciale in piscina. Metodele de expunere progresiva la situatiile angoasante iti vor permite sa te obisnuiesti incetul cu incetul. Incearca mai multe metode daca este necesar.

Vei putea apoi sa inoti, sa sari in valuri si sa experimentezi fericirea de a te simti in sfarsit ca un peste in apa!

Recomandari