De ce se umfla picioarele vara. Cauze si remedii

history_edu ele.ro calendar_month 08 Mai 2012, 14:19
Caldura excesiva ne afecteaza corpul in moduri diferite, iar reactiile din partea acestuia nu intarzie niciodata sa apara. Daca stai prea mult timp in picioare atunci cand temperaturile au trecut lejer de 30 de grade, sansele ca picioarele si gambele tale sa se umfle sunt destul de ridicate.
In combinatie cu caldura excesiva, limfedemul sau insuficienta venoasa pot provoca, de asemenea, umflarea picioarelor tale. Descopera mai multe informatii despre cauzele umflarii picioarelor, dar si despre remediile potrivite acestei probleme.
Cauze ale umflarii picioarelor
Insuficienta venoasa
Insuficienta venoasa reprezinta o slabire a valvelor aflate la nivelul venelor din picioare. Astfel circulatia sangelui prin vene este afectata. Prin urmare, presiunea sangelui creste, iar in tesuturi se infiltreaza lichid, dupa care gambele devin umflate.
In acest caz, la nivelul gambelor mai poti simti si amorteli dureroase, mancarimi, furnicaturi sau schimbarea culorii pielii in zona gleznelor.
Desigur, daca aceasta este problema gambelor umflate, trebuie sa actionezi cu tratament direct la nivelul afectiunii. Cel mai des aplicat tratament presupune purtarea de ciorapi elastici, medicinali. De asemenea, exercitiile fizice si mersul pe jos sau pierderea in greutate sunt recomandate pentru a preveni efectele acestei afectiuni.
Limfedemul
Limfedemul este o afectiune caracterizata prin umflarea mainilor si a picioarelor, cauzata de blocarea sau disfunctia sistemului limfatic. O functionare defectuoasa a sistemului limfatic impiedica drenajul limfei si contribuie la inflamarea mainilor si a picioarelor.
In acest caz se recomanda masajul local, dar si purtarea unor ciorapi medicinali care sa stimuleze drenarea lichidelor in exces. De asemenea, se recomanda sa tii picioarele ridicate atunci cand apar astfel de probleme.
Tratamente pentru picioarele umflate
Daca te confrunti cu aceasta problema, prima varianta este sa tratezi afectiunea care provoaca acest simptom. In cazul in care nu este vorba de niciuna dintre cele doua cauze, nu iti ramane decat sa incerci urmatoarele solutii:
1. Ridica picioarele cat mai sus, indiferent ca stai pe scaun sau intinsa in pat. Incearca sa mentii aceasta pozitie cat mai mult timp, eventual cu pauze de cateva minute. Repeta aceast pas de mai multe ori pe zi, uneori chiar si preventiv.
2. Tine-ti picioarele in apa rece cateva minute.
3. Aseaza o punga cu gheata pe gambele umflate. In numai cateva clipe picioarele tale vor arata mult mai bine.
4. Maseaza-ti picioarele pentru a stimula circulatia sanguina. Masajul trebuie sa fie ferm, dar nedureros.
5. Consuma un pahar cu suc proaspat de cirese (neindulcit). Acest fruct contine ingrediente active care actioneaza la nivelul inflamatiilor.
6. Foloseste un spray special pentru picioare sau o crema mentolata.
7. Aplica o compresa cu otet prin alternare - una calda, una rece.
8. Opteaza pentru cateva exercitii fizice care sa actioneze direct la nivelul gambelor.
9. Elimina alimentele sarate din alimentatie. Sarea stimuleaza retentia apei, iar gambele tale se vor umfla in continuare.
Citeste si articolul: 4 produse pentru picioare perfecte vara aceasta
Autor: Ana-Maria Dragota
Alte articole despre