Implantul dentar pe intelesul tuturor

Implantul dentar pe intelesul tuturor
  calendar_month        
Ce este implantul dentar? Care sunt contraindicatiile lui? Ce optiuni ai in privinta implantului dentar?

Ce este implantul dentar?

Un implant dentar este o radacina artificiala de dinte, in general un surub care se integreaza in osul maxilarului. Dupa o perioada de cicatrizare de cateva saptamani, implantul este perfect prins in os. Dupa aceasta se poate insuruba in implant o piesa intermediara, numita stalp protetic, pentru a fixa o proteza care are adesea aparenta si eficacitatea dintilor naturali.

Aceasta tehnica permite inlocuirea dintilor absenti fara sa se recurga la protezele mobile, inconfortabile, sau la punti cu longevitate limitata si care impun mutilarea dintilor sanatosi .

De cand exista implanturile?

Succesul implanturilor dentare isi are originea in anii 1960, odata cu descoperirea conceptului de integrare osoasa a titanului, de un cercetator suedez. Primele implanturi moderne au fost facute in acei ani si sunt valabile si astazi.

Exista contraindicatii?

Exista putine contraindicatii vizavi de montarea implanturilor dentare. Tehnica se adreseaza majoritatii pacientilor, cu conditia ca acestia sa aiba o sanatate buna in general si o cantitate suficienta de os. Atunci cand volumul de os nu este suficient, e posibil sa se recurga la diferite tehnici de regenerare osoasa.

Ce diferenta este intre un dinte si un pivot?

Pivotul se plaseaza pe o radacina naturala de dinte, in timp ce implantul dentar este o radacina artificiala, acolo unde dintele nu mai exista, si pe care se creeaza o coroana.

De ce implantul costa mai mult ca alte tipuri de proteze?

Implanturile necesita utilizarea unei tehnologii scumpe: atat implanturile in sine, cat si piesele necesare pentru realizarea protezei, dar si echipamentul din cabinetul medical costa. Costul total al tratamentului depinde de numarul implanturilor si de tipul de proteza.

Poti alege intre mai multe materiale?

Implantul in sine, indiferent de model sau marca, este facut din titan. Acest material permite integrarea in os (osteo-integrarea). Apoi, proteza facuta deasupra implantului poate fi realizata din diferite aliaje, in functie de stalpul protetic ales si de modul de concepere al protezei. De fapt, optiunile pentru aliaje sunt aceleasi ca si pentru protezele conventionale pe dinti naturali.

Autor: Nuage

Recomandari

Newsletter Ele.ro

Portal mobila
  • person

    "portal dedicat industriei mobilei."

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right