Melanomul: intrebari si raspunsuri

history_edu ele.ro calendar_month 28 Mai 2009, 09:11
Ce este Melanomul?
Melanomul este un cancer al melanocitelor, celulele din piele responsabile de producerea pigmentului.
In mod normal, melanocitele sunt situate in stratul extern al pielii si produc pigmentul de culoare maro numit melanina care este responsabil pentru culoarea pielii noastre.
Melanomul apare atunci cand melanocitele cresc necontrolat si invadeaza alte tesuturi. Melanomul este tipul de cancer al pielii cu cea mai mare mortalitate si se raspandeste rapid in organism.
Acest tip de cancer poate fi vindecat cand este depistat precoce, dar este fatal cand este lasat sa progreseze si sa se raspandeasca in organism.
Care sunt cauzele melanomului?
Cauza exacta a melanomului nu este cunoscuta. Mai multi factori de risc au fost asociati cu incidenta crescuta, printre care:
Expunere excesiva la radiatiile UV (ultravioleta) emise de soare, lampi de bronzat.
Istoric familial de melanom
Persoane cu piele de culoare deschisa, cu par blond sau roscat, persoane cu pistrui
Pete pigmentare (de ex. alunite ) non-maligne sau nevi atipici (nevi displastici)
Trei sau mai multe episoade de arsuri solare cu vezicule pana la varsta de 20 ani
Deficiente ale sistemului imun
Poate fi prevenit melanomul?
Cel mai bun mod de a scadea riscul de aparitie al melanomului este evitarea expunerii prelungite la soare si la alte surse de radiatie UV. Se recomanda urmatoarele masuri de precautie :
Aplicati pe piele o crema protectoare - ecran solar (cremele sunt cu atat mai eficiente cu cat au un coeficient SPF mai mare) la fiecare 2 ore de expunere solara.
Purtati imbracaminte protectoare: inclusiv palarii si ochelari de soare.
Evitati expunerile indelungate la soare si la dispozitivele de bronzat.
Minimizati expunerea solara, mai ales in timpul verii si in mod particular intre orele 10:00 si 16:00 cand razele solare sunt cele mai puternice.
Cum pot sa stiu ca am un diagnostic de melanom?
Cel mai bun mod de a detecta precoce melanomul este recunoasterea schimbarilor de la nivelul pielii.Urmariti oricare din urmatoarele semne la aparitia carora trebuie sa va adresati medicului:
Aparitia de leziuni cutanate sau o crestere a grosimii lor
Variatii de culoare a unei pete pigmentare (maro, negru, rosu, albastrui)
Mai multe culori in aceeasi leziune cutanata
Margini neregulate, asimetrice ale leziunilor cutanate
O schimbare relativ rapida a diametrului sau a aspectului unei pete pigmentare ( de ex. alunita) existente
Sangerarea unei pete pigmentare
Alte semne depind de tipul specific de melanom:
Sistemul ABCDE poate fi de ajutor in a face distinctia intre o alunita normala si una care ar putea fi un melanom:
Asimetria (Asymetria) : o jumatate a alunitei nu este la fel cu cealalta jumatate;
Margini (Borders) : Margini neregulate;
Culoarea (Colour): Pigmentarea este variata si neuniforma si poate contine umbre de pigment- maro, negru, roz, iar uneori zone cu rosu, alb sau albastru;
Diametru (Diameter) : Melanoamele sunt in mod obisnuit mai mari de 6 mm in diametru cand sunt diagnosticate, uneori insa pot fi mai mici. Daca observati o alunita deosebita de altele sau o alunita care se schimba sau care ustura sau sangereaza, chiar daca este mai mica de 6 mm, consultati medicul;
Evolutie (Enlargement): Schimbarea caracteristicilor unei alunite, cum ar fi dimensiunea, aspectul sau sensibilitatea la atingere;
Care sunt optiunile terapeutice in melanom?
In mod obisnuit, medicul confirma diagnosticul de melanom prin efectuarea unei biopsii a leziunii cutanate. Dupa ce sunt efectuate testele, medicul va recomanda una sau mai multe optiuni terapeutice.
Prognosticul si optiunile terapeutice depind de urmatorii factori:
Stadiul melanomului (daca cancerul a invadat numai in straturile pielii sau s-a raspandit la nodulii limfatici sau alte organe sau tesuturi);
Daca exista sangerare si ulceratii la nivelul melanomului cutanat;
Locatia si dimensiunea tumorii;
Starea generala de sanatate a pacientului.
Optiunile terapeutice pot include: tratament chirurgical, radioterapie, imunoterapie, tratament cu interferon alfa-2b.
Medicul specialist in oncologie si tratamentul melanomului malign poate ajuta pacientul cu o terapie individualizata, bazata pe tipul particular de cancer diagnosticat.
Alte articole despre