Urticaria - o problema temporara

Urticaria - o problema temporara
  calendar_month        
Pete rosii in relief, dupa ce ai mancat oua? Ai facut o urticarie! Nu te panica, in 24 ore totul revine la normal. Afla mai multe despre cauzele si tratamentul urticariei!

Urticaria - cum se manifesta?

Urticaria se manifesta prin eruptia de pete rosii, umflate, de forme si marimi diferite, mergand de la cativa milimetri pana la centimetri, risipite pe tot corpul. Acestea sunt insotite de senzatia de mancarime, dar dispar in cateva ore, lasand locul altora. Criza poate dura mai putin de 24 ore sau se poate prelungi pe mai multe saptamani: azi se acopera bratele, maine picioarele, poimaine spatele.

Cauzele urticariei

Multi pacienti cred ca urticaria rezulta dintr-o sensibilitate la anumite medicamente, ori acest lucru este rar in urticaria cronica. In schimb, cauzele fizice (urticaria la frig, la cald, la apa de la dus) sunt frecvente, iar diagnosticarea lor este usoara.

In cazul dusului se conjuga actiunile caldurii, apei si frecarii cu prosopul. E de ajuns sa te speli cu apa mai putin fierbinte si sa te stergi mai cu blandete pentru a reduce urticaria. Anumite medicamente (antiinflamatoarele) sunt si ele de vina uneori.

Tratarea mancarimilor

De cauza cunoscuta sau nu, tratamentul urticariei face intotdeauna apel la un antihistaminic, care se ia seara, timp de o luna sau doua. Daca acesta nu este de ajuns, se ia inca unul, de dimineata. Desi stresul nu provoaca urticarie, el o poate agrava, de aceea specialistii tin sa ne linisteasca: urticaria e temporara, ea se vindeca mai devreme sau mai tarziu!

Atata timp cat urticaria ramane localizata la suprafata pielii, ea nu are consecinte. Dar uneori ea se insoteste de un angio-edem (inflamare) la nivelul gatului, ducand la probleme respiratorii grave. La cea mai mica suspiciune trebuie sa mergi de urgenta la medic.

Urticaria de cauza alergica

Petele apar la cateva minute dupa inghitirea alergenului. Alergenii cei mai curenti sunt alimentele sau medicamentele.

In general, alergiile medicamentoase ii privesc mai ales pe adulti, iar cele alimentare pe copii. 10-30% dintre urticariile acute se datoreaza unui medicament, cel mai adesea penicilina, aspirina, antiinflamatorii diferite de cortizon, codeina.

Urticaria se face si in contact cu unele plante (urzici), animale (omida, meduza) si diverse produse (latex, iod). In ceea ce priveste alimentele, primele responsabile de alergii sunt alunele, telina, susanul, laptele de vaca, ouale, ciocolata, branza, fructele de mare. Alergicii trebuie sa se fereasca de fructele exotice (kiwi, banane) si nuci.

Autor: Nuage

Recomandari