Beneficiile zilnice ale consumului de antioxidanti

Beneficiile zilnice ale consumului de antioxidanti
  calendar_month        
Odata cu incheierea sezonului rece, starile de oboseala si lipsa de energie se fac simtite din ce in ce mai des.

Schimbarile determinate de mediul exterior pot cauza astfel disconfort, sau mai mult, pot expune un organism vulnerabil la agentii nocivi din mediul inconjurator.

Plusul de vitalitate si tonusul sporit se pot recupera insa printr-o alimentatie echilibrata, bogata in antioxidanti.

Aceste substante nutritive care se regasesc in alimentele vegetale promit o viata indelungata, ferita de boli cronice, arteriale, cancer si alte afectiuni grave.

Diferentele bruste de temperatura care survin la schimbarea anotimpurilor solicita corpului un efort de adaptare. Acesta dureaza aproximativ doua saptamani, timp in care intervine dereglarea metabolismului, iar slabirea fizica duce la o scadere a sistemului imunitar. In aceste momente, principalii dusmani ai organismului sunt radicalii liberi, care pot fi combatuti doar cu ajutorul antioxidantilor.

"Argumentul principal in favoarea antioxidantilor este dat de faptul ca acestia impiedica procesul de imbatranire al celulelor din organism, mentinand functiile corpului intr-o stare mai buna pe o perioada indelungata. Aceste substante ajuta la prevenirea bolilor de inima si al procesului de oxidare a colesterolului, dar contribuie in egala masura si la protectia sistemului nervos central. In plus, antioxidantii protejeaza ochii de tulburari oftalmologice.", a explicat Anca Lungeanu, medic specialist diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, in cadrul Centrului Medical Focus.

Actiunea antioxidantilor, dupa cum face trimitere si numele, este de a combate oxidantii sau radicalii liberi. Acestia din urma sunt dusmani ai organismului sub forma de molecule reactive si instabile care deterioreaza celulele sanatoase. Pentru a crea o stare de echilibru, antioxidantii compenseaza prin molecule stabile care au capacitatea de a regenera celulele imbatranite de radicalii liberi. Antioxidantii reprezinta sistemul natural de aparare al organismului, care amelioreaza chiar si consecintele stilului de viata nesanatos, excesului de alcool sau tutun, ori poluarii din atmosfera.

Cercetari in aceasta directie, realizate in institute de prestigiu din SUA, Anglia, Finlanda, Japonia si China, au concluzionat ca cei care introduc in meniul zilnic antioxidanti scapa de impactul radicalilor liberi asupra organismului intr-o proportie de 75%. Insa mare atentie! Alimentele care furnizeaza antioxidantii trebuie sa fie proaspete, nu sub forma de suplimente vitaminice, pentru ca acestea nu pot substitui intreaga gama de compusi naturali precum: vitamine, saruri minerale, polifenol, etc.

"Pentru aportul zilnic de antioxidanti este indicat consumul unui minim de cinci portii de fructe si legume proaspete, puternic colorate. Pe langa acestea, antioxidantii se regasesc si in alimente surprinzatoare, precum: cafeaua solubila 100% naturala, ciocolata neagra, ceaiul verde si vinul rosu. Acestea sunt benefice organismului doar in cazul unui consum moderat, ca de exemplu 2-3 cani de cafea pe zi, 40 grame ciocolata neagra, si maxim 2 pahare de vin rosu pe zi.", recomanda nutritionistul Anca Lungeanu.

In lupta impotriva nocivitatii radicalilor liberi este suficient sa fim informati. Desi nu sunt vizibili cu ochiul liber si nu isi fac simtita prezenta, sunt implicati in peste 50 de afectiuni medicale, realizand un atac continuu asupra organismului. Cu ajutorul unui regim alimentar adecvat, bogat in antioxidanti, se poate preveni si mentine o stare buna de sanatate, in acest mod actionand mai eficient decat prin tratarea ulterioara a afectiunilor.



Recomandari