Desfa catusele dependentei de cofeina!

Desfa catusele dependentei de cofeina!
  calendar_month        
Stiu ca exista foarte multe efecte terapeutice ale cafelei si mai stiu ca si medicii recomanda cescuta de cafea zilnica, insa de la aspectele de normalitate mai sus prezentate pana la isteria care te cuprinde daca nu ti-ai baut cafeaua la timp sau la interminabilele dureri de cap de care suferi in lipsa cafelei este cale lunga!

Daca ai trecut de stadiul negarii dependentei de cofeina si acum accepti realitatea, ai sanse mari sa si scapi de ea, cu ajutor specializat si cu sfaturi bune primite de la medici.

Si de ce nu, si din randurile care urmeaza!


Motiveaza-te sa crezi ca poti reusi absolut orice ti-ai propune.
Desi pare lipsit de logica, mai ales in momentele cand lipsa cafelei te macina psihic si fizic, faptul ca ai incredere in fortele tale reprezinta cela mai puternica arma in lupta cu orice tip de dependenta.

Daca te simti puternica, vei fi puternica. Increderea in tine chiar iti da putere mentala si fizica, in situatii din cele mai disperate.

Inarmeaza-te cu suficienta rabdare si cu prieteni buni.
Constientizeaza faptul ca nu vei scapa de dependenta de cofeina pana incepe weekendul!

Va fi un proces de durata, cu pasi marunti, dar toti necesari, cu simptome fizice de sevraj urate. Nu te vor ocoli nici durerile infioratoare de cap, nici ametelile, nici nervozitatea dusa la extrem. Iar insomnia te poate tine treaza ore bune din noapte.

Daca ai norocul sa ai parte de prieteni buni, care iti inteleg problema, te poti considera mai fericita, caci iti vor suporta constienti toanele si nervii si se vor abtine sa bea cele 2 cani de cafea, in fata ta.

Ridica-ti moralul calculand cati bani vei economisi de acum inainte.
Pare pueril, insa nu este, atata timp cat te ajuta sa iti mentii o atitudine pozitiva.

Iar daca sumele chiar erau mari, atunci chiar gandul la aceste economii devine un motiv suficient pentru a face acest calcul mental.

Afla exact in ce mod iti face rau excesul de cofeina.
Exact ca atunci cand eram mici si ni se spunea ca nu avem voie sa facem un lucru pentru ca pur si simplu "nu este bine", fara alta explicatie, asa si acum psihicul tau va incerca sa se impotriveasca privarii de cofeina, daca nu intelege cu exactitate efectele devastatoare pe termen lung ale acesteia.

Mareste consumul zilnic de apa.
Cel putin in primele zile ale curei de renuntare la cofeina organismul tau se va simti deshidratat. Bea mai multa apa decat de obicei pentru a-l ajuta sa depaseasca mai usor hopul. Poti adauga in ea si lamaie stoarsa, te va scapa mai usor si de senzatia de greata pe care o vei resimti.

Ia-ti ca aliat "obiectul de criza".
Obiectul de criza poate fi orice obiect, obicei, activitate care iti face placere si te face sa uiti de consumul stringent de cafea. Este ceva care te relaxeaza si care iti da putere.

Iti amintesti de ursuletul din copilarie, fara de care nu puteai adormi si care te insotea peste tot, in rucsacel? Eh, te poti intoarce in copilarie fara probleme, de data aceasta. Sau iti poti suna cea mai buna prietena, care, stiind prin ce treci, sigur va gasi o modalitate de a te face sa uiti complet ca erai disperata dupa o ceasca de cafea.

Recomandari

Newsletter Ele.ro

Fum
  • person

    "nu mi-a ramas decat cuvantul..."

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right