Timiditatea

ele.ro 31 Ian 2005, 13:49

Variabila a personalitatii, timiditatea poate fi regasita intr-un moment sau altul la fiecare dintre noi, fara a face insa obiectul unei terapii. Atunci cand timiditatea este structurala, profunda si de lunga durata, terapia ei este necesara si chiar imperativa. Considerata de multi un handicap in realizarea unor scopuri, ea nu trebuie confundata cu bunul simt sau cu buna crestere. Pentru a intelege mai bine despre ce vorbim, vom da o definitie a conceptului.

Comportament defensiv si anxios, ezitant si astenic, exprimand dificultati de adaptare sociala ce sunt normale si explicabile in mica copilarie si la pubertate, dar care ridica probleme in adolescenta si la maturitate.

Aceasta ar fi definitia timiditatii pe care o regasim in Dictionarul de psihologie al lui P.P.Neveanu. Acest subiect a starnit interesul si curiozitatea multor cercetatori in domeniul psihologiei si a facut subiectul multor articole in domeniu - nelipsite chiar si in zilele noastre. Cateva din concluziile acestor cercetari ar fi ca:
- unii oameni se nasc cu o inclinatie a temperamentului spre timiditate dar foarte mult se datoreaza educatiei si mediului familial;
- cel putin trei centri nervosi care mediaza frica si anxietatea sunt implicati in comportamentele timide; este vorba de un raspuns de frica conditionat;
- in mare parte timiditatea se dobandeste in urma experientelor de viata;
- T are consecinte importante pentru oamenii de toate varstele si cu toate astea are o anumita valoare pentru supravietuire;
- in ciuda determinarii biologice, exista azi modalitati specifice de tratare a ei si de depasire a efectelor sale.

Tainele timiditatii, caracteristicile, factorii si implicatiile ei, ca de altfel chiar portretul timidului nu mai sunt demult o noutate pentru multi dintre noi. Cu toate astea, intotdeauna mai ramane cate ceva de spus, de adaugat, de descoperit.

Se considera ca T se datoreaza diversilor factori cum ar fi: nesiguranta de sine, complexele de inferioritate (care pot fi impuse prin autoritarism educativ), dificultati de comunicare si exprimare, reticente dictate de atitudini hiperexigente, de minimalizare a propriului Eu, de insecuritate, etc. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit al fiecarei culturi de a atribui lauda si pedeapsa copiilor (se pare ca israelienii sunt cei mai putin timizi dintre nationalitati).

Timiditatea este o trasatura caracteristica temperamentului melancolic care se caracterizeaza prin tendinte spre meditatie si visare, spre poezie, arta si nostalgie, spre introversie si reflexie, adancime si intensitate in gandire. Nimic rau, insa cand aceasta stare devine un mod de a fi si poate chiar o piedica in a ne afirma sau exprima, atunci trebuie tras un semnal de alarma. Dar sa nu ne indepartam de la subiect si sa facem cunostinta cu portretul unei persoane timide:

Aparent blanda si calma, ea traieste de fapt intr-o continua stare de tulburare, teama si iritare; este o persoana complexata, excesiv de sovaielnica, care permanent isi analizeaza partile negative si o preocupa peste masura parerea celorlati despre ea. La o petrecere, de exemplu, in timp ce unii fac cunostinte cu ceilalti, danseaza, se implica in actiune, persoana timida isi analizeaza modalitatile de control al impresiei publice pe care o genereaza (daca stau in coltul cel mai indepartat al camerei si pretind ca examinez tabloul de pe perete, toti vor crede ca sunt interesat de arta si nu va fi nevoie sa vorbesc cu nimeni) asta bineanteles in cazul in care a acceptat sa mearga la petrecerea respectiva. In tot acest timp, inima bate mai repede, pulsul creste, stomacul este incordat - semnale ale suferintei si nefericirii autentice. Refractar lumii exterioare, timidul este un adept al solitudinii (traieste mai mult intr-un univers personal, special creat de el, un fel de lume a lui interioara); este usor impresionabil, este tacut, calm, capabil de sentimente intense insa ascunse sub masca indiferentei.

Cunoscand factorii si caracteristicile timiditatii, sa incercam sa intram acum sub incidenta consecintelor nefaste ale ei. Este vorba de o serie de probleme de natura sociala pe care le poate creea T: dificultate in a face cunostinta cu oamenii si de a se interrelationa, de a inchega prietenii - ceea ce ii condamna pe timizi la singuratate si depresie; dificultate in rezolvarea propriilor probleme (tema de "a bate la o usa" de frica a ceea ce se afla in spatele ei); teama de afirmare a celor care dispun de anumite abilitati ii face sa ramana "anonimi" desfasurandu-si activitatile intr-un con de umbra.

Apar si probleme de natura cognitiva: incapacitate de a gandi clar in prezenta altora, tinzand sa se blocheze in conversatii (ei pot parea din aceasta cauza dezinteresati sau nepoliticosi creind false impresii cand de fapt ei sunt nervosi si speriati). Exista desigur si consecinte in plan afectiv - desi capabili de sentimente intense si foarte afectuosi, nu-si pot exprima cu usurinta sentimentele de teama de a nu fi respinsi, motiv care le-ar creea o mare suferinta.

Excesiv de egocentrici, ei sunt continuu preocupati de fiecare aspect al infatisarii si comportamentului lor. Timidul traieste sub presiunea a doua temeri: teama de a nu fi in atentia cuiva si teama de a fi considerat nesemnificativ/neimportant de ceilalti.

Vrem sau nu, ne place sau nu - T provoaca suferinta, neplacere sau discomfort celui in cauza. Insa, trebuie stiut ca, nu intotdeauna ea a fost sursa pentru cele de mai sus. A fi timid sau "inhibat" serveste unei functii protectoare, intrucat naste precautie; fara indoiala, timiditatea l-a scos pe Homo Sapiens din cateva situatii "incordate" de-a lungul timpului. Practic, initial T a servit ca arma protectoare pentru Eul fizic. Doar dupa ce s-a acomodat total cu un nou mediu, un animal se simte in siguranta, se comporta natural, relaxat si exploreaza imprejurimile.

Fiecare om dispune de o doza de inhibitie sociala, pentru ca fiecare se gandeste dinainte la ceea ce urmeaza sa faca sau sa spuna, ca si la consecintele ce deriva din actiunile sale. Asadar, o mica doza de T este benefica pentru orice om; prea multa insa, nu foloseste nimanui.

S-a constatat in urma unor studii ca un procent de 15-20% dintre oamenii timizi pot fi caracterizati ca fiind personae stanjenite. Acestea folosesc orice scuza pentru a evita evenimentele sociale. Daca imprejurarile fac ca ei sa se afle in mijlocul unor evenimente/conversatii, ei nu vor reusi sa aiba contacte vizuale cu ceilalti, sa raspunda la intrebari fara sa se balbaie. De altfel, ei si zambesc destul de rar. De asemenea, ei sunt usor de scos din grup, deoarece timiditatea lor este exprimata comportamental (si dupa cum stim acest lucru starneste ironia celor din jur, poate chiar batjocora).

Celalalt procent cuprinde timizii in taina, pe ascuns. Chiar daca timiditatea acestor persone nu este vizibila la nivel comportamental, ea este simtita subiectiv si face "ravagii" in plan personal. Aceste persone isi simt propria T in ritmul inimii si in transpiratia abundenta. In timp ce par sigure in conversatie, de fapt sunt implicate intr-un dialog interiorizat al dezaprobarii de sine.

Mai exista o alta categorie de timizi, mai exteriorizati, care sunt persone reci, calme, dar al caror interior este bulversat de temeri si stres; acestia au invatat sa se comporte indraznet, insa nu reusesc asta decat intr-un mediu controlat.

Ceea ce-i uneste pe timizii de toate categoriile este acuta lor constiinta de sine. Ei isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persone si asupra slabiciunilor lor, incat le ramane prea putin timp sa priveasca in jur.

In ajutorul timiditatii!
Din doi oameni, unul este timid; poate tu nu esti, dar fi sensibil la faptul ca alte persoane nu pot fi atat de sigure pe ele si de increzatoare ca tine. Este de datoria ta sa-i faci pe ceilalti sa se simta bine in preajma ta. Cum?
Iata cateva idei:
- asigura-te ca nici o persoana dintr-o adunare nu monopolizeaza discutia/atentia; acest lucru face posibil ca toti cei prezenti sa beneficieze de o oarecare atentie pentru un timp;
- actioneaza astfel incat sa scoti ce este mai bun din ceilalti in orice situatie. Profesorii ar trebui sa solicite mai multe raspunsuri din partea celor care de obicei nu prea vorbesc;
- la petreceri "sparge gheata" apropiindu-te de cei care stau singuri si atrage-i in discutii si actiuni;
- ajuta-i pe cei timizi sa se implice in conversatii care-i avantajeaza, care-i scot in evidenta (cei mai multi dintre timizi au talente ascunse pe care se feresc sa le comunice celorlati de frica de a nu fi ridiculizati; sunt buni poeti sau prozatori, unii picteaza, altii se pricep la calculatoare, etc);
- afla ce-l intereseaza pe timidul de langa tine si "incheaga" tu o discutie pe aceasta teme;
- ofera-le dreptul la replica intr-o disputa; adesea, ei nu intervin intr-o discutie neintrerupta; cere-le tu parerea, asigura-i ca te intereseaza opinia lor - astfel le va creste increderea in propria persoana si vor fi mai siguri pe ei.

Cu siguranta, cineva va va multumi, timidul este un bun amic si stie sa fie recunoscator.