Vezica femeii: in continua schimbare

history_edu ele.ro calendar_month 14 Nov 2008, 08:04
Slabirea muschilor vezicii afecteaza milioane de femei din intreaga lume. Sanatatea vezicii se deterioreaza pe masura ce inaintam in varsta, insa nu este obligatoriu pentru toata lumea. Iata cateva informatii despre schimbarile la care te poti astepta!
Corpul se modifica in continuu
Corpul tau se modifica inevitabil la fiecare 10 ani, si este afectat in special de fiecare sarcina si nastere, dar si de fluctuatiile hormonale ale sarcinii si menopauzei. Aceste etape normale de viata au impact asupra sanatatii vezicii tale. Desi slabirea vezicii este mai putin comuna la populatia tanara, ea poate afecta femei de toate varstele.
Copiii
In general, copiii isi pot controla vezica incepand de la varsta de 3 ani. Totusi, capacitatea lor de a-si controla vezica poate fi perturbata de factori precum infectiile tractului urinar sau traume psihice, care trebuie tratate de pediatru.
Adolescentii si adultii tineri
Vezica slabita este mai comuna la femei decat la barbati, chiar si in aceasta etapa de viata. Fetele intre 11 si 17 ani pot experimenta o vezica slabita sau hiperactiva, ce poate fi rezultatul infectiilor urinare, ingrasarii sau tranzitiei la viata de adult.
Sarcina
Multe femei experimenteaza pentru prima data incontinenta urinara atunci cand raman insarcinate. De fapt, mai mult de 50% dintre viitoarele mamici la prima sarcina si cel putin 85% dintre viitoarele mamici la a doua sarcina dezvolta acest fenomen de slabire a vezicii. Problema este intalnita mai ales in cel de-al treilea trimestru, cand uterul marit creste presiunea asupra vezicii.
Nivelul inalt de progesteron secretat in timpul sarcinii contribuie si el la relaxarea muschilor (muschi ce ii includ si pe aceia care te ajuta sa "tii" urina). Vezica isi revine de obicei la scurt timp dupa nastere, dar unele femei raman cu probleme. Daca scurgerile de urina continua saptamani intregi dupa nastere, vorbeste cu medicul (ar putea sa-ti sugereze exercitii Kegel), iar tratamentul poate sa minimizeze sau chiar sa elimine problema!
Menopauza
Oprirea ciclului menstrual poate insemna o binecuvantare pentru unele femei. Totusi, pentru altele, menopauza poate insemna si debutul incontinentei urinare. Se pare ca scaderea nivelului de estrogeni are un efect asupra vezicii. Poti sa soliciti un tratament, dar trebuie sa stii ca niciun studiu nu a demonstrat pana acum ca tratamentul cu estrogeni ar imbunatati starea vezicii. De asemenea, poti sa-i spui medicului ce medicamente iei, se poate ca acestea sa aiba efect secundar de slabire a vezicii.
Indiferent de varsta, incontinenta urinara nu este un fenomen cu care sa accepti sa traiesti. Vorbeste azi cu medicul si incepe sa ai grija de sanatatea vezicii tale!
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





nu ma supar
- person
"zambeste iar si priveste putin:orice pahar jumatate gol mereu e si jumatate plin"