Psihoterapie online: o solutie accesibila pentru oricine

Uneori, perioadele pe care le traversăm în viață pot fi destul de solicitante și își pot lăsa amprenta asupra noastră. Efectele se pot resimți în timp și pot afecta atât planul personal, cât și pe cel profesional. Recunoașterea unei probleme și solicitarea ajutorului specializat reprezintă pași majori pe care îi poți face pentru tine. Din fericire, în ziua de azi găsești specialiști online care te pot ajuta în cazul în care îți dorești să urmezi ședințe de psihoterapie sau psihologie și nu vrei să te deplasezi la cabinet. În loc să pierzi timp în trafic, poți să stabilești ședințe online cu un terapeut pe care îl consideri potrivit pentru tine și care poate să fie chiar și dintr-un alt oraș.
Care sunt avantajele psihoterapiei online
Psihoterapia online aduce o serie de avantaje. Practic îți pune la dispoziție posibilitatea de a lucra cu terapeutul preferat, chiar dacă el se află într-un alt colț al lumii. Ca și în cazul ședințelor clasice, și aici este cazul să fixezi ora pentru terapie. Noutatea este că trebuie să intri pe o platformă online stabilită unde se poate ține ședința. Marele avantaj al terapiei online este că te ajută să economisești timp și nu mai ești nevoit să stai în trafic, să cauți loc de parcare și să te stresezi că nu ajungi la ora programată. Un alt beneficiu este flexibilitatea. Pentru cei care lucrează mult sau au responsabilități familiale, acest aspect poate fi decisiv. În plus, posibilitatea de a face ședința de acasă sau din alt loc oferă un confort suplimentar, un sentiment de siguranță, care poate facilita deschiderea emoțională. În plus, există posibilitatea ca din punct de vedere financiar, terapia online să fie mai accesibilă. Mulți terapeuți practică tarife diferite pentru ședințele online, iar lipsa deplasării reduce și alte costuri.
De ce poate fi o variantă mai eficientă pentru tine
Ca și în cazul ședințelor la cabinet, și cele online îți oferă posibilitatea să lucrezi cu terapeutul tău pe diverse probleme. Practic are loc aceeași abordare terapeutică, iar tu beneficiezi de sprijin, ascultare și ghidare specializată. În plus, pentru cei care au un program încărcat, terapia online poate fi mult mai eficientă din acest punct de vedere. Spre exemplu, îți poți stabili o ședință chiar în timp ce te afli în vacanță în altă destinație. Te poți retrage în intimitatea camerei tale, ca să te conectezi online pentru ședință. Terapia online asigură continuitate, indiferent de schimbările pe care le-ai făcut, de domiciliu sau job. Persoanele care călătoresc frecvent sau care s-au mutat în alt oraș nu trebuie să întrerupă terapia. Legătura cu psihoterapeutul se poate menține constant, ceea ce crește șansele unei evoluții stabile. În acest fel, terapia online devine un sprijin de lungă durată, nu doar o soluție temporară. De altfel, pentru tinerii care sunt obișnuiți să comunice zilnic prin mijloace digitale, formatul online este perceput ca natural.
Cum te poate ajuta lucrul cu un psihoterapeut
Psihoterapia online oferă un proces complex de autocunoaștere și vindecare, la fel ca terapia clasică. Un bun specialist te ajută să înțelegi mai bine mecanismele prin care funcționezi. De altfel, prin intermediul ședințelor, poți identifica tiparele de gândire care îți creează blocaje și soluții adaptate situațiilor prin care treci. Un proces terapeutic este o călătorie profundă, pe care o faci pentru cunoașterea și dezvoltarea ta. Un alt aspect important este suportul emoțional constant pe care ți-l oferă terapeutul. Mulți oameni ezită să vorbească cu apropiații despre problemele lor din teama de a nu fi judecați sau neînțeleși. Psihoterapeutul are abilitatea să creeze un spațiu sigur, în care orice emoție poate fi exprimată fără riscul criticii. Această neutralitate și confidențialitate face ca procesul să fie eliberator și vindecător. Psihoterapeuții sunt specialiști bine instruiți, care pot să interpreteze teste ce pot ajuta la determinarea profunzimii depresiei, identificarea caracteristicilor importante ale personalității, descoperirea strategiilor de adaptare nesănătoase, dar și alte obiective importante, scrie APA. Însă poți lucra cu terapeutul și pe alte situații, cum ar fi creșterea stimei de sine, vindecarea anxietății, pe o traumă sau alte evenimente din viață care te-au marcat.




















