4 unguente si lotiuni din plante care amelioreaza durerile

history_edu redactia ele.ro calendar_month 31 Ian 2013, 09:40
Unguentele si lotiunile din plante, pe care le prepari acasa, pot fi de zeci de ori mai benefice decat produsele pe care le gasesti in farmacii, deoarece contin doar ingrediente naturale.
Orice tip de durere ai, o poti ameliora cu un unguent dintr-o anumita planta.
Descopera cateva unguente miraculoase, care vor face ca disconfortul pe care il resimti sa dispara in 2 timp si 3 miscari.
1. Unguent cu ardei iute, pentru dureri reumatice
De fiecare data cand se schimba vremea reumatismul iti da batai de cap? Incearca sa ameliorezi durerile cu ajutorul unui unguent cu ardei iute. Stim ca suna ciudat sa folosesti ardei iute, dar poti fi sigura ca acest remediu chiar este eficient. Ai nevoie de cateva linguri de untura de porc si 2 ardei iuti taiati marunt. Pune untura la topit, iar cand devine fluida, adauga in ea ardeiul iute. Mai lasa pe foc 1 minut, apoi strecoara amestecul si arunca bucatile de ardei. Lasa untura la intarit, apoi foloseste-o in locurile in care apar dureri reumatice.
Ardeiul contine un ingredient activ numit capsaicina, care poate calma durerile cauzate de bolile reumatice.
2. Unguent cu tataneasa, pentru arsuri pe piele
Te-ai ars din greseala in timp ce scoteai tava cu fursecuri din cuptor? Ai o rana care vrei sa se cicatrizeze mai repede? Atunci prepara-ti un unguent pe baza de tataneasa. Aceasta planta medicinala are un efect emolient si accelereaza cicatrizarea. Pentru a prepara unguentul, ai nevoie de putina untura de porc, ceara de albine, ulei de floarea soarelui, lanolina (cam 35 de grame) si 250 de grame de radacina de tataneasa data pe razatoare.
Incalzeste lanolina pe baie de aburi, adauga uleiul si radacina de tataneasa si lasa la fiert aproximativ 20 de minute. Strecoara amestecul si lasa-l la racorit. Intr-un vas, topeste untura de porc si ceara, apoi adauga amestecul de mai devreme. Cand cele doua amestecuri devin omogene, ia vasul de pe foc si toarna lichidul in borcanele.
3. Lotiune de arnica, pentru dureri de spate si luxatii
Statul pe scaun timp indelungat si pozitia incorecta a coloanei vertebrale pot duce la aparitia durerilor de spate. Pentru a-ti ameliora disconfortul, prepara o lotiune de arnica. Cu proprietati antiinflamatoare, arnica se va dovedi a fi mai eficienta decat orice produs din comert.
Pentru a prepara lotiunea, ai nevoie de flori proaspete de arnica si alcool alimentar. Intr-un borcan cu inchidere ermetica, asaza flori de arnica pana la jumatate, apoi adauga alcool alimentar, amesteca bine si sigileaza borcanul. Dupa 14 zile de stat la macerat, strecoara lotiunea si foloseste alcoolul proaspat infuzat. Toarna lotiune de arnica pe o compresa si aplic-o in zonele in care te doare spatele.
Lotiunea de arnica este excelenta si pentru luxatii, contuzii sau febra musculara.
4. Unguent de galbenele, pentru hemoroizi externi
Ai dureri cauzate de hemoroizi? Prepara-ti un unguent de galbenele si maseaza zilnic locul cu pricina, dimineata si seara. Pentru prepararea unguentului, ai nevoie de trei parti untura de porc si o parte flori de galbenele. Pune untura la topit, iar cand devina lichida adauga florile de galbenele. Mai lasa cateva minute pe foc, apoi strecoara lichidul si toarna-l in cutii mici de plastic sau in borcanele.
Foloseste cu incredere unguentul de galbenele si pentru arsuri cauzate de expunerea la soare.
Autor: Laura Galan
Alte articole despre