7 remedii naturiste pentru picioare umflate pe timpul verii

7 remedii naturiste pentru picioare umflate pe timpul verii
  calendar_month   update 24 Mai 2013, ora: 06:14   photo_cameraPicioare umflate    
Vara, cand mercurul din termometre creste pana la temperaturi insuportabile, picioarele tale se pot umfla din cauza vaselor de sange care se dilata, ingreunand astfel circulatia. Tu nu mai poti purta nici un fel de incaltaminte, gambele te dor, trebuie sa stai mereu jos, iar viata devine, in general, un calvar. Scapa de retentia de apa din corp cu ajutorul acestor 7 remedii naturiste!

1. Sarea grunjoasa

Dupa ce te intorci acasa din oras, pune putina apa calda intr-un lighean, in care sa adaugi o mana de sare grunjoasa si 150 de mililitri de otet de mere. Relaxeaza-ti picioarele pentru 15 minute, apoi infasoara-le intr-un prosop si ridica-le mai sus decat nivelul capului. Se reface astfel circulatia periferica, iar tu nu vei mai resimti probleme.

2. Patrunjelul

Da, aceasta leguma pe care tu o pui in ciorbe sau alte mancaruri este folosita si in scop medicinal. Patrunjelul actioneaza ca un puternic diuretic, continand minerale, vitamine si clorofila, toate acestea fiind bune pentru sanatate si nutritie. Adauga-l in dieta ta zilnica si vei ajuta astfel la mentinerea unei stari de sanatate optime.

3. Papadia

Cand pronunti acest cuvant, primul lucru care iti vine in minte este puful lasat de papadie atunci cand adie vantul sau faptul ca iti distruge frumusetea de gazon pe care tocmai l-ai plantant. Insa papadia ajuta la eliminarea apei din tesuturi si te scapa de kilogramele acumulate in plus. Poti consuma papadia sub forma de ceai, tinctura sau chiar in forma de pastile.

4. Ginkgo Biloba

Ginkgo este o importanta planta medicinala folosita de mii de ani in China. Aceasta imbunatateste circulatia sangelui, ceea ce inseamna ca apa nu mai este retinuta in cantitati atat de mari in picioare si talpi. Daca ai probleme cu circulatia sangelui, cel mai bine este sa consulti un specialist in plante inainte sa iei ginkgo.

5. Menta

Consuma menta daca vrei sa scapi de picioarele umflate si dureroase. Inmoaie-ti picioarele intr-o cada cu apa calduta in care ai turnat putin ulei de menta, nu mai mult de 10 minute, apoi timp de 30 de secunde inmoaie-le intr-un lighean cu apa rece. La final, fa o baie fierbinte si vei fi ca noua!

6. Macesele

Macesele au diferite proprietati curative si sunt extrem de benefice pentru organismul uman. Ele sunt cunoscute in lupta cu bolile de inima, reumatismul, cistitele, alergiile. Totodata, macesele au un continut bogat de vitamina C, fiind apreciate si ca diuretice excelente. Daca vrei sa tratezi picioarele sau mainile umflate cu macese, trebuie sa consumi doua cani de ceai din fructe de maces pe zi, timp de o luna.

7. Castanul

Pentru o mai buna circulatie a sangelui poti face o pasta medicinala, numita cataplasma, din castane si frunze de castan. Pe langa acestea, care pot fi necoapte si cu coaja, mai ai nevoie de frunze de zmeura, de coacaze, cateva frunze de dud si de salcie, precum si de aloe.

Intr-un litru de apa, adauga cate o lingurita din fiecare planta si lasa la macerat pana a doua zi dimineata. Foloseste lichidul astfel obtinut, cat si plantele si unge-te pe toate zonele inflamate.

Recomandari