Cele mai bune remedii naturiste pentru igiena intima

Cele mai bune remedii naturiste pentru igiena intima
  calendar_month        
Igiena intima corespunzatoare este foarte importanta pentru a mentine sanatatea aparatului genital.

Pe langa masurile obisnuite pe care le ia orice femeie pentru a-si proteja zona intima de afectiuni mai mult sau mai putin grave, afla ca exista o serie de remedii naturiste care iti pot veni intr-ajutor in demersul tau de a te feri de neplaceri.


Descopera, in continuare, cateva dintre cele mai bune remedii naturiste pentru igiena intima!

Cum asiguri o igiena intima corespunzatoare

Inainte de a trece la folosirea unor remedii naturiste, afla ca exista cateva practici simple care, puse in aplicare in mod regulat, te ajuta sa mentii sanatatea zonei intime in mod eficient. Iata care sunt acestea:

Spala in mod regulat zona intima cu apa si sapun si foloseste de fiecare data un prosop curat.
Evita sapunurile foarte parfumate, intrucat zona intima ar putea avea de suferit in urma utilizarii lor. In schimb, opteaza pentru sapunuri cu glicerina, care sunt suficient de delicate pentru igienizarea acestei zone a corpului. Dupa utilizarea vasului de toaleta, igienizarea vaginului se va face intotdeauna doar dinspre fata inspre spate, niciodata invers, pentru a evita raspandirea unor germeni potential periculosi pentru sanatatea aparatului genital. Chiar daca poate parea contraproductiv, specialistii afirma ca este preferabila evitarea dusurilor foarte frecvente. Explicatia consta in faptul ca dusurile dese produc dezechilibre la nivelul pH-ului zonei intime, fenomen care poate sensibiliza aparatul genital in fata atacurilor unor virusuri, bacterii, ciuperci etc.

Remedii naturiste pentru o igiena intima corespunzatoare

Pe langa sfaturile de ingrijire a zonei intime in vederea mentinerii sanatatii aparatului genital, afla ca poti pune oricand in aplicare si o serie de remedii naturiste eficiente.

Uleiul de arbore de ceai este renumit pentru proprietatile sale antibacteriene si antiseptice. Uleiul extras din frunze de Melaleuca alternifolia poate fi folosit cu succes in tratarea candidozelor vaginale, cat si in preventia lor. In cel din urma caz, se recomanda picurarea catorva stropi de ulei de arbore de ceai pe o bucata de vata, care apoi trebuie introdusa in vagin si lasata sa actioneze peste noapte.
La randul sau, otetul are proprietati antifungice, care il recomanda drept un bun remediu naturist impotriva problemelor de sanatate ale aparatului genital. Te poti bucura de efectele sale benefice asupra zonei intime adaugand otet in apa de baie.
Consumul zilnic de lapte batut sau iaurt degresat pare sa contribuie si el la metinerea sanatatii zonei intime. Acest tip de alimente determina inmultirea bacteriilor benefice din flora vaginala care, apoi, vor proteja aparatul genital impotriva infectiilor periculoase.
Ceaiul de musetel, cu proprietatile sale antiinflamatoare si antibacteriene, este un alt remediu naturist perfect pentru toaletarea zonei delicate si mentinerea igienei intime. Toarna peste 5 pliculete de flori de musetel 500 ml de apa fierbinte si lasa-le la infuzat circa 20 minute. Ceaiul obtinut poate fi folosit la realizarea unor spalaturi vaginale.

Autor: D.S.

Recomandari