Vrei oase puternice? Mananca prune uscate!
Prunele uscate au un efect deosebit de puternic in intarzierea degradarii densitatii osoase. Afla cum te pot proteja cateva prune uscate pe zi de osteoporoza.
Riscul de osteoporoza, care creste semnificativ dupa menopauza, poate fi tinut sub control cu un consum moderat de prune uscate, sustin cercetatorii americani de la universitatile din Florida si Oklahoma.
Osteoporoza si prunele uscate
Toate fructele au un efect benefic in nutritie, insa prunele uscate incetinesc procesul de scadere a densitatii osoase mai mult decat stafidele, smochinele sau capsunile si merele uscate.
Studiul, condus de Bahram H. Arjmandi, profesor la universitatea din Florida, a demonstrat fara echivoc efectele prunelor uscate asupra oaselor.
Cercetarea a durat un an si s-a desfasurat cu ajutorul a 55 de participante, care au fost instruite sa consume 100 g de prune uscate pe zi (aproximativ 10). Un alt grup de 45 de femei a consumat 100 grame de mere uscate in fiecare zi, timp de un an.
Toate participantele la studiu au consumat zilnic si suplimente alimentare, sub forma de calciu si vitamina D.
Rezultatele, publicate in Jurnalul de Nutritie din Marea Britanie, au aratat o diferenta semnificativa in densitatea osoasa a coloanei vertebrale intre femeile care au consumat mere uscate si cele care au mancat zilnic aproximativ 10 prune uscate.
Riscul cel mai mare de dezvoltare a osteoporozei este prezent in primii cinci, pana la sapte ani dupa menopauza. Consumul zilnic de prune uscate incetineste substantial scaderea densitatii osoase de 3-5% pe an.
Cercetatorii recomanda introducerea prunelor uscate in dieta cat mai repede, nu dupa ce suferi o fractura, iar medicul descopera ca suferi de osteoporoza.
Prunele uscate, ideale pentru dieta
Bogate in fibre, prunele si-au castigat o reputatie de laxativ rapid si naturale, insa un alt efect al consumului regular de prune uscate este si scaderea in greutate.
Continutul ridicat de fibre iti asigura satietatea si tine foamea deoparte. Prunele sunt recomandate de nutritionisti mai ales in cazul dietelor sarace in calorii. Prunele uscate contin si cantitati importante de vitamina A si potasiu.
Pentru ca nu pierd deloc din continutul nutritiv prin uscare, prunele sunt deosebit de versatile. Cele uscate pot fi consumate intregi sau poti si maruntite pentru un adaos placut si sanatos la cerealele mancate la micul dejun. Sorbitolul, un carbohidrat prezent din belsug in prune, este substanta responsabila pentru efectul laxativ al prunelor uscate.
Prunele uscate contin si betacaroten, antioxidant puternic cu un rol dovedit in prevenirea cataracatelor, a cancerului si a bolilor cardiace.
Pentru a le folosi si mai eficient impotriva kilogramelor, poti folosi prunele uscate ca inlocuitor de unt in prajituri. Amesteca intr-un blender 220 g de prune uscate maruntite cu sase lingurite de apa fierbinte si vei obtine pireu de prune.
Injumatateste cantitatea de unt din prajiturile tale, compensand cu pireu de prune si cantitatea mai scazuta de grasime si proteine te va ajuta in cura de slabire.
Bucura-te de avantajele prunelor uscate si atunci cand vine vorba de o cura de slabire, insa nu uita rolul lor foarte important in prevenire si intarzierea aparitiei osteoporozei.