Ce facem cu clipele negre din viata noastra

ele.ro 07 Iun 2004, 13:07

Sunt momente in care simti ca intreaga viata, asa cum ti-ai conceput-o si acceptat-o mental, se prabuseste si nu mai poate fi recreata in viitor. Acestea sunt clipele negre, clipe de singuratate, nesiguranta, inchidere fata de tot ceea ce este in jur. Plutesti in deriva in timp ce retraiesti un viitor trecut deja. Uneori incerci sa iti dai seama de ce ti s-a intamplat tocmai tie o asemenea catastrofa. Alteori esti furioasa pe lume si pe tine insati. Ai ganduri de razbunare fata de cei din jur, sau chiar fata de tine.

Ce faci cu aceste ganduri negre? Ce faci cu amintirile care coplesesc prezentul si nu te lasa sa ai un viitor?

Toata lumea este de acord ca timpul vindeca orice rana. Probabil ca da, in momentul in care alte obiceiuri, alti oameni, alte greutati carora trebuie sa le faci fata pun stapanire pe tine, intensitatea momentelor traite in prezent, chiar daca mult mai moderata, poate depasi angoasele trecutului. Cel mai probabil asa se intampla. Apetitul pentru tragedie si fapte extreme nu il avem decat in productii artistice, precum filmele. Dar cat putem trai cu adevarat cu durerea noastra? Si cum putem face sa ne impacam cu orice ar fi acel lucru prin care am trecut astfel incat sa mai avem pe viitor o sansa?

Parerile psihologilor sunt impartite. Incepand cu Freud unii psihoterapistii au ajuns la concluzia ca amintirile dureroase trebuie exprimate in cele mai mici detalii pentru ca memoria reprimata sa nu duca la simptome precum reactii de panica, depresie, oboseala, sistem imunitar slabit, nesociabilitate, dependenta, agresivitate. Clinic cea mai cunoscuta metoda a acestui tip de terapie este hipnoza. In viata de zi cu zi apelam insa la impartasirea sentimentelor, descrierea traumei prin care am trecut unei persoane apropiate.

Dar cum sunt nenumarate lucrurile care ne pot face nefericiti, exista si starea opusa: suntem incapabili sa ne refacem viata intrucat permanent retraim momentele negre, nu le putem uita. Cum ne reprimam tendinta de a ne invarti in jurul acelorasi amintiri? Conform unor psihologi putem in mod intentionat sa crestem rapiditatea procesului de uitare. Acest lucru este posibil daca in mod constient refuzam sa ne gandim la un anumit lucru. O astfel de atitudine este benefica cu atat mai mult cu cat memoria noastra are tentinta de a nu inregistra faptele chiar asa cum s-au petrecut, ci le disturba in timp astfel incat sa se plieze pe imaginea pe care vrem sa o avem despre noi. Astfel este putin posibil ca o permanenta analiza ne aduca macar mai multa intelepciune si intelegerea evenimentelor prin care am trecut.

Solutia nu este simpla si in nici un caz universala. Doua persoane pot trece prin traume asemanatoare. Una dupa o perioada poate pur si simplu sa nu se mai gandeasca la trecut, sa nu regrete si nici sa nu incearce sa inteleaga. Alta are nevoie de o permanenta retraire pentru a nu ajunge la simtome mai grave decat nefericirea datorita reprimarii amintirilor. Psihologii considera ca diferenta vine din modul in care persoane diferite inteleg lumea din jurul lor. Daca ai asteptari foarte mari si ti se pare normal ca tot ceea ce iti doresti sa ti se intample trauma dezamagirii va fi foarte mare. Faptul ca ai trait atata vreme numai cu ganduri pozitive si fara previziuni ale celui mai prost scenariu te face sa nu ai instrumentele necesare pentru a face fata traumelor. Din aceasta cauza uneori cea mai buna terapie este de a schimba modul de a gandi, de a crea asteptari mult mai realiste de la viata.

Tu cum ai depasit momentele negre din viata?