Cu tramvaiul pana la Roma

history_edu ele.ro calendar_month 06 Nov 2007, 17:41
Ma trezesc dis de dimineata, cu zambetul pe buze. O cafea aburinda imi face cu ochiul. Extra toppingul de lapte, asta o face irezistibila, sunt sigura. O savurez in liniste, cu ochii inca adormiti pierduti in televizor. Vizionez, evident, buletinul de stiri. Desi mi-am promis ca ma opresc din a-mi ucide neuroni si a-mi scarbi sufletul, nu ma pot abtine si comut pe postul de stiri.
Dee, mi-a atras atentia faza cu criminalii din Roma, este exact ce cautam pentru a ma mai tortura putin. Desi, doresc sa imi petrec sarbatoriile de iarna pe aceste plaiuri ce halcuiesc zilnic tot ce misca si seamana limba romana pe acolo, ma gandesc mai serios, inainte sa iau o atitudine mai ferma. Problema e ca mi-am luat biletele deja. Asta e, se pare ca drum de intoarcere nu exista. Ma voi duce intr-o "cizma" pentru a putea primi linistita suturi in posteriorul meu patriot.
E bine, starea mea s-a imbunatatit considerabil si sunt pregatita sa o iau din loc pentru a ma indrepta cu pasi grabiti spre biroul meu proaspat amenajat. Drumul spre linistea mea stil feng shui este insa lung si anevoios. Am de infruntat zmeul de temut: mijloacele de transport in comun.
Peste troleibus trec usor si nu ma aleg decat cu o grimasa usor schimonisita. Stiu ca trebuie sa imi pastrez fortele, ca doar voi continua drumul cu tramvaiul. Incerc sa ma inveselesc in drum spre statie, fredonand aproape isteric "Du-ma acasa mai tramvai, du-ma, du-ma ce mai stai" trag adanc aer in piept, inghetata fiind ( e bine, ca am simturile amortite si nervii mei nu mai pot rabufni asa usor) si ma sui in aceasta minune tehnologica pe sine.
Evident ca nu sunt singura care doreste sa faca acest lucru. Ca atare, niste doamne veritabile la o varsta ce usor capata iz de formol imbibat intr-un ruj ieftin de la aprozar, ma sfatuiesc prin coate bine intentionate in coaste ca nu e bine sa ma grabesc atat, timp am destul, doar am doar 22 de ani. Ca atare, respect ierarhia varstelor si astept timid sa se umple pana la refuz tramvaiul. Intr-un final, cu un picior pe afara si jumate de corp contorsionat poposesc si eu pe ultima scara a tramvaiul ce deja si-a urnit rotile in aval.
Pana aici toate bune si frumoase. Am reusit! Prima batalie e castigata. Nervii, usor zdruncinati, stau inca bine la locul lor. Linistita, incerc sa ma bine dispun cu muzica mea din mp3.
La un moment dat, un domn respectabil s-a gandit ca Buddha Bar nu e tocmai o terapie potrivita si printr-o miscare agila de umar imi smulge o casca din ureche spunand furios: "Domnisoara, nu vedeti ca este o doamna in spatele dumneavoastra care nu are cum sa se tina din cauza sacoselor?" Sa nu cumva sa va inchipuiti ca eu stateam pe scaun. Nu, stateam suspendata timid de o bara castigata cu pretul unor momente de mare deznadejde si dezechilibru.
Ii arunc o privire binevoitoare, incerc sa ii explic ca daca doamna vrea sa stea in locul meu, asta inseamna ca eu sa stau suspendata in aer si inca n-am castigat experienta debarasarii de gravitatie si ma reintorc calma la terapia mea Budhha.
Se pare insa ca domnul, luptator de felul lui, s-a gandit ca lucrurile nu pot fi lasate asa in voia sortii. Astfel ca ii sugereaza calm doamnei sa isi faca loc cu pretul integritatii mele corporale si imi tranteste un "tineretul din ziua de azi" de nu ma vad.
Cu doamna in cocoasa mea, intr-o pozitie nu tocmai strategica pentru mine, imi continui calatoria spre vremuri mai bune, schimband Budha Bar pe hard-rock pentru a ma racori.
Pe la mijlocul drumului, situatia rasufla usurata. Toate doamnele spoite cu rujul amintit mai sus, au fiecare cate un loc pe scaun. In picioare mai sunt doar eu si inca un tip timid cu o fata ce parca ma roaga sa-i curm suferinta. Ma uit la el induiosata si ii transmit un suras cu gandul: "Fii tare, nu mai e mult." Asta incerc sa imi sugerez si mie desi nu prea reusesc.
La un moment dat, doamna ce sta pe scaunul de langa mine ma bate respectuos pe umar si imi sugereaza sa nu mai mestec guma ca in curand o sa fac cancer. O aprob constiincios si incerc sa bag la cap. Ultima statie se apropie. Uraaa, o sa cobor in sfarsit. Am reusit, am mai invins o zi!
Voioasa, cobor, incerc sa-m desclestesc maxilarul blocat intr-o grimasa nu tocmai placuta si ma indrept spre biroul meu mult iubit. Stilul feng-shui sigur o sa ma ajute sa imi revin, ca doar asta face intotdeauna.
Aaa, si sa nu uit, de acum incolo nu trebuie sa mai mananc guma. O sa incerc sa imi amintesc de lucrul acesta cand voi fi la ananghine prinsa intre doua doamne cu sacose mult peste masura lor. Atunci o sa bag o guma in gura, nu, doua, nu, trei, poate imi curma cineva suferinta si mie mai repede. Ma bazez pe firmele ce produc guma de mestecat pe sinele de tramvai!
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





mare e gradina ta Doamne si multi ......
- person
"daca am trai pe o lume fara gravitatie la cat aer au unii in cap ar zbura ....."








