Mutilarile sexuale - excizarea
history_edu ele.ro calendar_month 03 Apr 2006, 12:54
Am dat de curand peste un articol impresionant. Era vorba despre o fetita frantuzoaica, de origine africana care, la decizia tatalui, urma sa fie excizata. Mama a fost cea care a cerut ajutorul invatatoarei pentru a-si convinge sotul sa nu recurga la operatia respectiva. Se pare ca povestea a avut un final fericit. Micuta a scapat teafara si nevatamata. Totusi, trebuie sa recunosc, articolul m-a socat. Si, cum nu stiam prea multe despre acest subiect, m-am documentat putin. Iata ce am aflat:
"Excizie" inseamna taierea sau indepartarea anumitor parti ale organelor sexuale externe, intrand deci, in categoria mutilarilor sexuale. Ea se practica in unele triburi africane din Egipt, Etiopia, Sudan, Nigeria, Senegal, dar si in tari mai moderne precum Emiratele Arabe Unite. Este un obicei barbar, dar se practica si in zilele noastre si inca foarte mult: in fiecare an sunt excizate aproape doua milioane de femei! Iar cele mai multe nici nu pot fi numite femei, sunt fetite de doi-trei ani. Instrumentele folosite sunt extrem de rudimentare: lame de ras, cutite, cioburi. Va imaginati ca nici nu poate fi vorba de sterilizare a instrumentelor. Sa va mai spun ca asa-zisa operatie se face fara anestezie? Incredibil nu? Si totusi este adevarat.
Am putea crede ca la operatie recurg numai familiile neinstruite, din tarile sarace. Dar nu este asa. Si familiile africane care traiesc in tari occidentale isi tortureaza astfel fetitele. Cum spuneam si la inceput, Franta este una din tarile care se confrunta cu aceasta problema. Au aparut si organizatii, formate din femei africane, dar si frantuzoaice, care lupta impotriva fenomenului. S-au dat si legi care pedepsesc asa-zisii doctori si parintii. Dar pedepsele sunt destul de usoare, cel putin pentru acestia din urma: amenda si inchisoare cu suspendare. Ingeniosi, africanii au gasit solutia. Daca la inceput, familiile cu fetite puneau mana de la mana pentru a duce moasele africane in Fanta, dupa intrarea in vigoare a legii, ei au inceput sa mearga in "vacante" in tarile lor si operatia are loc acolo. Astfel, nimeni nu poate fi pedepsit.
Exista mai multe tipuri de excizare:
- sunna blanda (`sunna` inseamna traditie in araba), este echivalntul circumciziei la femei si consta in indepartarea pielii care acopera clitorisul.
- sunna modificatoare sau clitoridectomia este taierea sau indepartarea partiala a clitorisului. Ea poate fi insotita de taierea partiala sau totala a labiilor interne.
- infibularea sau circumcizia faraonica este indepartarea clitorisului si a labiilor interne dar si a straturilor interioare ale labiilor externe. Ceea ce ramane din labiile mari este cusut cu diverse tipuri de fire, sau chiar fixat cu spini astfel incat sa se vindece fara a lasa nici o deschizatura. In rana este introdus un tub care formeaza in piele un orificiu ce va permite trecerea urinei si a sangelui menstrual.
Evident, datorita conditiilor neigienice in care are loc operatia, apar foarte des diverse complicatii grave care pot duce chiar la moartea fetitei: hemoragii puternice, infectii ce pot afecta si uterul, contaminarea cu HIV sau hepatita, si multe altele. Primele contacte sexuale sunt foarte dureroase, iar nasterile extrem de dificile. Nu sunt de neglijat nici consecintele asupra psihicului. Mai ales daca fetita are 6-7 ani. Ea constientizeaza ceea ce i se intampla si isi va aminti toata viata momentul respectiv.
Cu ce scop se practica aceste operatii?
In unele regiuni este o problema religioasa: se spune ca ar fi o porunca lasata de Dumnezeu, pentru ca sexul femei este urat si murdar. In plus, femeia este o fiinta prea slaba, care cedeaza poftelor ei sexuale iar excizia o ajuta sa fie fidela barbatului ei. In alte regiuni, clitorisul este considerat partea masculina a unei femei si trebuie taiat pentru ca ea sa poata fi femeie adevarata.
Pentru noi, toate aceste lucruri par incredibile, aproape ireale, dar pentru cele opt milioane de femei excizate din lume ele sunt o realitate cruda. Exista insa o speranta, cel putin pentru o mica parte din ele: un doctor francez a pus la punct o operatie de refacere a clitorisului. In timpul misiunilor umanitare din Mali sau Senegal, doctorul Pierre Foldes opera femeile care sufereau diverse complicatii in urma excizarii si tot mai multe dintre ele ii cereau sa le refaca clitorisul excizat. Intors in Franta, doctorul a gasit o modalitate de a ajuta aceste femei. Operatia dureaza in jur de o ora si este gratuita. Intr-o luna si jumatate, se formeaza noul clitoris, iar dupa patru-sase luni femeia operata simte placerea sexuala.
Desigur, doar foarte putine femei au acces la aceasta operatie, din motive lesne de inteles, dar este un pas inainte si o noua speranta pentru milioanele de femei care cad victime acestui obicei barbar, datorita presiunilor sociale si religioase.
Surse
www.afrik.com
www.dadalos.org
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro
Zodiac zilnic 2009 pentru Berbec
- person
"iata cel mai nou zodiac pentru toate zodiile!"