SOS! Sunt dependenta de SMS!

ele.ro 27 Oct 2006, 11:58

In viata totul se plateste. Inclusiv SMS-urile! Acum platesc si eu o "factura" mai veche. Am facut greseala, la un moment dat, sa-mi dau numarul de telefon unui admirator. Ce a fost in capul meu cred ca stiu dar mi-e jena sa recunosc!

Si este ceva vreme de cand acest admirator imi terorizeaza bietul aparat. Mesaje peste mesaje in nestire pentru ca la apel, nu-i mai raspund. Ma hartuieste de-a dreptul iar faptul ca il ignor ii sporeste si mai mult intentia.

Ma simt nevoita sa-mi schimb cartela ! Oricum nu prea sunt multumita de serviciile oferite de aceasta! Am sa incerc o alta oferta de la o companie de telefoane mai larga-n servicii dar si in arie.

Asa cred ca pot , la randul meu, sa terorizez mai bine aparatul... cuiva, abonat la compania descrisa putin mai sus. Am auzit ca-i mai super in retea! Au si minute gratuite!

"Cuiva" este o persoana care mi-a atras atentia si care, la randul lui a facut aceeasi greseala si anume... sa-mi lase numarul lui de telefon. "Cuiva" nu poate sa-si schimbe cartela! Mi-a dat un numar de contact. Si atunci ce face?

Ma suporta cu stoicism, asta face. Dragul de el! Este inzestrat cu foarte multa diplomatie si bun simt. Tocmai de aceea nu am sa-l intreb daca il deranjeaza faptul ca-i trimit SMS-uri si asta... in draci!

Trebuie sa ma opresc! O sa-mi fie foarte greu deoarece chiar incepusem sa cred ca-i distractiv. Radeam singura la propriile mesaje. Ca sa vedeti cat de cronica poate deveni situatia!

Il admir foarte mult pe "cuiva" pentru faptul ca nu mi-a intrat in joc si apreciez stilul sau eroic de a suporta situatiile penibile.
Deci nu pot sa nu recunosc cum ca acelasi lucru fac si eu. Ma joc cu SMS-ul pe timpul dar si pe contul meu! Bine, bine dar unde-i distractia?

Credeti ca de la admiratorul acela am adoptat atitudinea asta? Sa fie oare contagios? Nu cred, e ridicol de-a dreptul! Poate nu-mi place admiratorul si de aceea reactionez asa. Pai daca nu-mi place de ce i-am dat numarul meu? Pai stiu de ce l-am dat. Dar cum v-am mai spus si de data aceasta... mi-e jena sa recunosc! Ce sa recunosc si de ce mi-e jena?

Pai vreti sa ma laud ca sunt dependenta de SMS-uri? Nu!! Orice dar cu asta nu o sa ma laud niciodata!

Hotarata sa-mi schimb aceasta toxica atitudine, intr-o zi i-am trimis un mesaj hazliu (spun eu), sotului meu pe cand acesta se afla la serviciu. Numai in felul acesta puteam sa testez daca-i distractiv si pentru destinatar. El are curajul, de fiecare data, sa-mi tranteasca adevarul in fata, oricat de gol-golut ar fi el(adevarul).

Fericita fiind, m-am trezit sarind, din aceasta cauza, intr-un picior, crezand ca am reusit (intr-un stil electronic) sa-i smulg un zambet iubitului. Mi-am binedispus sotul o clipa, in felul acesta i-a crescut randamentul muncii depuse in aceea zi si implicit va creste procentul primei de merit.

Ce vreti, acesta este stilul meu subtil si ocolit de a contribui la bunastarea familiei, atat pe plan emotional cat si pe cel tarifar!

Oare ce faceau stramoasele noastre cand doreau sa primeasca sau sa trimita mesaje de incurajare sotilor lor, pe cand acestia se aflau pe front chiar in bataia baionetei?

Nu tu telefon mobil, nu tu SMS, MMS sau Dumnezeu mai stie cate combinati de M si S exista. Stateau ele toata ziulica in poarta sa astepte diligenta sau cu ochii tintiti in albastru cerului sperand ca primul porumbel, care-si falfaie aripile deasupra casei, sa poarte(in inel) un mesaj pentru ele?

Nu stateau dragele mele caci nu aveau timp "sa se bata de musca" asa ca mine, femeie fatal de contemporana! Ele erau neveste muncitoare, responsabile si fortate de imprejurari sa duca greul casei.

Tot cu greu mi-am dezlipit si eu ochii de pe telefon, in asteptarea unei replici! Am avut de asteptat deoarece am primit replica sotului live, cand acesta a intrat pe usa casei. Si ce replica...uite asa o gura mare avea cand mi-a servit-o! "Bine mai femeie dar tu te-ai prostit sau ce ai?", imi spune omul suparat, putin grena la fata si cu mainile intr-un sold. "Te-a gasit si pe tine sa faci pe spirituala in glume, chiar cand era sedinta mai in toi? Si altceva nu ai mai bun de facut decat sa arunci cu banii prin eter, trimitand mesaje plutitoare? Daca tot ai ceva de spus nu poti sa te abti, nu poti sa ai rabdare sa-mi spui acasa... pe gratis?"

Imediat mi-am dat seama ca nu pot sa transmit prin sms o stare de spirit. Ca-i de gluma sau de alta natura, o stare de spirit nu poate circula electronic, oricat de bine intentionat a-i fi. Omul avea probleme, era peste cap de ocupat si in mijlocul sedintei, cand al meu mesaj "zambaret" i-a aterizat in mobil lovindu-l direct in plen!

Pai nu trebuie sa auda si seful ce ring-tone meserias si-a tras la telefon dom`n inginer, atunci cand nevasta lui e pusa pe ghidusii? Nu pot sa spun ca m-a vindecat o asemenea intamplare dar inca doua ca astea si ma lecuiesc!