Top 10 cele mai falsificate brand-uri celebre

Top 10 cele mai falsificate brand-uri celebre
  calendar_month        
Ai observat vreodata pe cineva cu o geanta Coach si te-ai mirat ca are o cusatura ciudata?

Sau ti s-a intamplat ca o prietena, mandra posesoare a unor pantofi Gucci, sa se planga ca nu gaseste modelul in niciun catalog oficial?

Poti fi sigura de un lucru: obiectele respective erau contrafacute.


Iata cum arata o lista cu cele mai falsificate 10 branduri:

Gucci

Gucci, unul dintre cele mai vechi branduri de lux, a fost fondat de Guccio Gucci in Florenta, in anul 1921.

In anii 2000, modelele Gucci se aflau printre cele mai falsificate, multi incercand sa imite cat mai bine celebrul logo al firmei.

Coach

Coach este un brand ceva mai nou decat Gucci, insa asta nu inseamna ca este mai putin falsificat. Gentile sunt principalele produse care ies pe portile fabricilor Coach. La acestea se adauga si alte accesorii: valize, portofele, ochelari de soare, umbrele.

Produsele Coach sunt inca la moda, acesta fiind poate unul dintre principalele motive pentru care acestea sunt contrafacute.

Ugg

Aparute pe piata vestica la inceputul anilor 2000, cizmele Ugg au devenit un must have pentru femeile si chiar si pentru barbatii din intreaga lume. In ciuda faptului ca sunt foarte confortabile si calduroase, exista persoane care nu pot sau nu sunt dispuse sa plateasca peste 200 de dolari pentru o pereche de UGG, asa ca se multumesc cu unele contrafacute.

Nike Air Jordan

Air Jordan este o marca de incaltaminte pe care o intalnim la tot pasul in lumea hip-hop-ului, dar si in arsenalul baschetbalistilor care fac sport de performanta. Pretul unei perechi de Air Jordans originali incepe de la 100 de dolari.

Juicy Couture

Aparut pe piata abia in 1999, Juicy Couture este un brand cu tinta precisa: adolescentii.

Desi au preturi moderate, posetele si bluzele Juicy Couture nu prezinta o prioritate pentru parinti. Ei considera ca odraselele lor nu merita sa detina produse originale, care pot ajunge la cateva sute dolari, doar pentru a fi in ton cu moda.

Chanel

Gentile si accesoriile Chanel contrafacute au invadat piata. Eleganta lor atrage ca un magnet privirile curiosilor. Fake-urile sunt preferate intrucat sunt cu mult mai ieftine decat cele originale, a caror valoare poate ajunge si la cateva mii de dolari.

Prada

Timp de multe decenii, Prada a fost un brand exclusiv, purtat de cei din cercurile elitiste. In ultimii ani, gentile, pantofii si accesoriile Prada se gasesc la preturi medii. Totusi, multi aleg sa nu achizitioneze originalul, apeland la piata neagra unde poti capata prestanta cu bani putini.

Christian Dior

Brand-ul Dior este asociat cu parfumuri, cosmetice, bijuterii, incaltaminte si accesorii din piele, haine pentru barbati si accesorii pentru casa. Americanii cumpara fake-uri nu doar pentru ca sunt mai ieftine, ci pentru ca in Statele Unite este greu sa iti dai seama cum arata un Dior autentic.

Tiffany & Co.

Bijuteriile Tifanny`s sunt prezente pe piata de aproape 200 de ani. Nu sunt cu mult mai scumpe decat alte linii de bijuterii. Totusi, pe piata apar mereu variante contrafacute, concepute pentru cei care nu arunca pe geama sute sau mii de dolari doar de dragul de a afisa logo-ul Tiffany`s.

Rolex

Ceasurile Rolex reprezinta un simbol al prosperitatii. In ultima vreme, apar in mai toate videoclipurile rapper-ilor care vor sa epateze cu orice chip. N-ar fi insa exclus ca multe dintre Rolex-urile respective sa fie niste clone low-budget.



Autor: Ana Dragota

Alte articole despre
Recomandari

Newsletter Ele.ro

Intalnirea cu liderele din luna octombrie
  • person

    "povestea o scriem in fiecare zi, impreuna..."

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right