Vanand secretele barbatilor
history_edu redactia ele.ro calendar_month 19 Sep 2005, 12:57
Traim cu senzatia ca barbatii sunt fiinte foarte complexe (uneori si complexate) care presupun ore bune de analiza pentru a fi intelese. Ne tot gandim din ce cauza li se schimba atitudinea fata de noi, din ce cauza iau anumite decizii si nu altele, etc. Ajungem sa creem un profil psihologic a carui cazuistica merge pana la trauma de a nu fi castigat in curtea scolii a treia repriza de fotbal din clasa a IV-a.
Le vanam secretele pentru a le gasi justificari si pentru a le influenta atitudinea in viitor. Nici unul dintre aceste motive nu mi se pare normal. Traiesc cu senzatia ca noi nu incercam de fapt sa intelegem cu adevarat barbatii, ci ne chinuim sa facem ceva ca sa ii suportam langa noi. Daca am fi multumite de relatia pe care o avem cu ei nu am petrece atata timp disecand fiecare gest in parte pentru a descoperi mecanismul care l-a declansat.
Au barbatii secrete? Au ei mai multe secrete decat femeile? Sunt multe lucruri care ma fac sa cred ca nu. Ei actioneaza mai mult dupa inspiratia de moment. Nu isi pun foarte mult problema nici cum se simte cel de langa ei (decat daca linistea, obisnuinta lor este deranjata) si nici ce se va intampla in viitor. Sunt sigura ca de multe ori atunci cand ii intrebam ne dau raspunsul adevarat, nu ne ascund nimic, numai ca noua ni se pare acesta atat de improbabil incat incepem sa facem tot felul de scenarii a ceea ce ar fi cu adevarat in spate.
Il vedem ca sta si se joaca toata seara cine stie ce ultim joc lansat. Nici nu pare sa ne bage in seama. In prima saptamana facem haz de noua lui pasiune. Ii dam extrase de prin ziare cu un japonez care a murit dupa ce nu s-a ridicat 3 zile din fata monitorului. In saptamana doi ne gandim sa ne implicam in aceasta noua pasiune a lui. Ne cuplam si noi la retea, ne creem si noi cine o armata sau oras, poate asa vom sa reusi sa ii atragem atentia. Rezistam cu stoicism, dar in final plictisite si fara scopul de a smulge o urma de interes atins, renuntam. Si atunci incepe nesfarsitul sir de intrebari: oare faptul ca sta atat de mult sa se joace inseamna ca nu ma mai iubeste? Oare are cumva probleme la job de care nu poate sa imi spuna? Este cumva in pragul depresiei? Daca voi iesi mai mult in oras va redeveni ceea ce a fost inainte ca sa nu ne certam? Am discutat suficient cu el pe aceasta tema? Sa ii fac scandal cu riscul de a fi cicalitoare sau sa ii dau o pauza poate isi revine singur? Si daca accept o astfel de atitudine nu inseamna ca nu ma respect pe mine insami, ca asta e ca o invitatie la viitoare atitudini care nu imi convin? Eu mai contez in aceasta relatie? Sa fie de vina acei prieteni ai lui pe care nu i-ar baga nimeni in seama de cat de neinteresanti sunt, dar la care el se uita de parca ar fi cine stie ce? Daca as fi reusit cumva sa il fac sa ii vada asa cum sunt nu mai aveam acum aceste probleme. Si tot asa... sirul intrebarilor poate sa continue. In nici un fel nu ne vine insa sa spunem ca pur si simplu, fara nici un substrat, jocul acela este considerat a fi captivant.
Prin urmare, el face exact ce are chef pe moment, iar tu iti consumi timpul si nervii incercand sa rezolvi noua stare de lucruri. Pentru toate acestea exista o singura explicatie - tu esti foarte implicata (si te astepti sa fii rasplatita cu o atitudine asemanatoare din partea lui), iar el este nu neaparat nepasator, dar cu siguranta mai putin inclinat sa se gandeasca la tine in actiunile sale - daca vrea ceva face pur si simplu acel lucru. Si in spatele acestui egoism nu este nimic nobil care sa il justifice, asa cum ti-ai dori, asa cum cauti.
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro
La limita ridicolului
- person
"despre frumusetea care se ascunde in fiecare din noi si despre cum sa fii cu adevarat glamour."
