12 filme animate in curand pe marile ecrane

12 filme animate in curand pe marile ecrane
  calendar_month        
Lansarea noului film de la Pixar, Up, mi-a deschis pofta pentru desene animate.

Asa ca am adunat laolalta filmele animate ce ne vor delecta in perioada urmatoare de timp, pana in 2012.

How to Train Your Dragon

Dreamworks scoate pe piata in martie 2010 acest nou film animat, care le va avea ca voci pe Jay Baruchel, Gerard Butler, si America Ferrera. Filmul e despre un adolescent ciudat care se imprieteneste cu un dragon ranit.

The Bear and the Bow

Reese Witherspoon va fi vocea Meridei, o fata de vita nobila, care decide sa-si paraseasca familia regala si sa-si urmeze drumul de a deveni arcas. Filmul va aparea in cinematografe in 2011.

King of the Elves

Filmul urmareste povestea unei bande de elfi si a unui gnom ce traiesc in delta fluviului Mississippi, in zilele noastre, si care il numesc pe un localnic sa fie regele lor, dupa ce acesta ii salveaza de un trol malefic. Filmul lansat de Disney va aparea in 2012.



The Princess and the Frog

Odata cu acest film, Disney se intoarce la animatia desenata de mana, cu care am crescut toti, privind filme precum Frumoasa si Bestia. Cu siguranta va fi o adevarata placere pentru ochi!

Newt

Pixar va lansa Newt de-abia in vara lui 2012, insa deja se aud lucruri bune despre acest film. Newt si Brooke locuiesc in vecinatate, dar nu le pasa unul de celalalt pana nu raman singurii supravietuitori ai speciei lor pe pamant, fiind obligati sa se reproduca si sa salveze specia. Genial!

Rapunzel

Vocea printesei va fi data de Kristin Chenoweth, o alegere excelenta! Productia Disney va fi disponibila in cinematografe in toamna 2010.

Oobermind

Dreamworks a anuntat de curand ca viitorul lor film animat , Oobermind, ii va avea ca voci pe Robert Downey Jr. si Tina Fey. Downey il va juca pe un raufacator care devine un pic depresiv dupa ce il invinge pe supereroul rival Metro Man. Filmul va aparea in noiembrie 2010.

Toy Story 3

Pixar tocmai a lansat trailer-ul pentru Toy Story 3, film ce reuneste vocile lui Tom Hanks si Tim Allen. Mai avem de asteptat pana in iunie 2010!

Puss in Boots si Shrek Forever After

Sefii de la Dreamworks stiu ca au o vaca de muls cu Shrek, si incearca sa profite cat mai mult pe seama lui. Studiourile vor lansa Puss in Boots in martie 2012 si Shrek Forever After in 2010.

Alice in Wonderland si Frankenweenie

Tim Burton va lansa Alice in Wonderland in 2010, ce va combina elemente de animatie cu filmari live, si Frankenweenie in 2011, un film despre un caine readus la viata de stapanul sau.

In asteptarea acestor filme minunate, si mai ales daca esti o fana a genului, trimite o felicitare cu Shrek tuturor prietenilor!

Recomandari