5 sfaturi pentru sanatatea proprietarilor de animale de companie

5 sfaturi pentru sanatatea proprietarilor de animale de companie
  calendar_month     photo_cameraShutterstock    
Animalele de companie aduc numeroase beneficii pentru sanatatea proprietarilor lor, oferindu-le ocazia de a duce o viata activa, de a socializa si de a face miscare. Prezenta prietenilor necuvantatori contribuie la reglarea tensiunii arteriale, a nivelului de colesterol si trigliceride, reduc senzatia de singuratate si ajuta la gestionarea simptomelor depresiei. Este important, totusi, sa fii constient ca animalele de companie pot fi gazde pentru germeni si paraziti care pot declansa diferite boli. Iata cum le poti preveni.

1. Ai grija de sanatatea animalului de companie

Fie ca ai un cal, un caine sau un papagal, asistenta veterinara regulata este esentiala pentru sanatatea intregii familii. Discuta cu medicul veterinar despre ce anume ai de facut pentru ca prietenul tau necuvantator sa ramana sanatos. Deparazitarea interna a cainilor (si nu numai), vaccinarea animalelor de companie sau deparazitarea externa sunt printre deciziile elementare pe care e bine sa le iei.

O alimentatie echilibrata, din surse sigure, apa proaspata la discretie, asternutul curat, schimbat periodic, sunt tot atatea metode de a preveni imbolnavirile. Discuta cu medicul veterinar despre orice intrebari ai avea in legatura cu modul optim de ingrijire a animalelor care traiesc impreuna cu tine.

2. Spala-te pe maini

De fiecare data dupa ce te joci, il hranesti sau te ocupi de igiena animalului de companie, spala-te pe maini. Daca exista un membru al familiei preocupat in mod special de o anumita afectiune, discuta cu medicul despre asta.
Spalatul pe maini este obligatoriu in urmatoarele situatii:

- Dupa ce te joci sau mangai animalele;
- Dupa ce hranesti animalul si dupa ce ii manipulezi mancarea;
- Dupa ce manevrezi obiecte utilizate de acesta: jucarii, vase de apa si mancare, cusca etc;
- Dupa ce ai petrecut timp in spatii in care stau animalele;
- Inainte de a manca sau de a bea;
- Inainte de a prepara mancare;
- Dupa manevrarea hainelor sau incaltamintei murdare.

Spalarea mainilor se realizeaza cu apa si sapun, dar daca acestea nu sunt disponibile, poti folosi, intr-o prima faza, o solutie dezinfectanta.

3. Respecta regulile de igiena pentru detinatorii de animale de companie

Transmiterea microbilor de la animale la om poate fi prevenita si prin alte masuri care tin de igiena. De pilda, e de dorit ca animalele sa nu aiba acces in bucatarie, pe mese sau pe blatul pe care se gateste. Obiectele destinate acestora trebuie spalate si dezinfectate frecvent. Fecalele cainilor trebuie intotdeauna adunate, din curte sau din spatiile publice. Copiii nu ar trebui sa aiba acces la zonele contaminate cu fecale de caine. Curata litiera pisicii zilnic si delega aceasta sarcina altcuiva, daca esti gravida.

4. Invata-i pe copii sa interactioneze corect cu animalele

Copiii care cresc in compania animalelor sunt mai empatici si mai responsabili. Totusi, micutii cu varsta mai mica de cinci ani ar trebui supravegheati permanent in timpul interactiunii cu orice animal, pentru siguranta tuturor.
Cei mici trebuie sa stie sa se spele pe maini de fiecare data dupa ce s-au jucat cu un animal sau dupa ce i-au manevrat cusca, patul, jucariile sau vasele de apa si mancare. De asemenea, copiilor nu e bine sa li se permita sa sarute animalele.



5. Animalele salbatice trebuie sa ramana salbatice

Oricat de dragute ar parea, animalele salbatice pot transmite cu atat mai multe boli, cu cat nu au fost niciodata ingrijite de catre un veterinar si au adesea reactii neprevazute. Nu incuraja vulpile, rozatoarele sau alte specii salbatice sa vina in curte, cu atat mai putin in casa. In cazul in care esti ingrijorat pentru un pui care pare abandonat, contacteaza o asociatie care se ocupa de salvarea acestora. De multe ori, mama puiului se afla in apropiere.

Beneficiile prezentei unui animal de companie sunt incontestabile si pretioase. Interactiunea cu acestea, insa, trebuie sa respecte anumite reguli, pentru sanatatea intregii familii.




Recomandari