Vrei sa petreci mai mult timp afara cu copii? Iata 3 moduri ideale

Vrei sa petreci mai mult timp afara cu copii? Iata 3 moduri ideale
  calendar_month        
Activităţile în aer liber sunt esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici. Nu doar că le oferă libertate de mişcare şi ocazia de a se bucura de aer curat, ci încurajează şi explorarea lumii înconjurătoare. Astfel, e întotdeauna o idee bună să le oferi celor mici cât mai multe ocazii de joacă în aer liber, mai ales că poţi şi tu să te distrezi cot la cot cu ei.

Activităţile de mai jos sunt ideale pentru timp de calitate petrecut împreună, în aer liber şi distracţie garantată:

Desene cu creta pe asfalt

Un joc minunat pentru copii şi adulţi deopotrivă, ieftin şi accesibil, desenul cu cretă pe asfalt este o alegere excelentă dacă vrei să petreci timp afară cu cei mici. Se pretează atât pentru copii mai micuţi, cât şi pentru şcolari, iar investiţia este una minimă. O cutie de cretă se poate achiziţiona la un preţ modic şi este suficientă pentru cel puţin o sesiune de joacă.

Poţi să desenezi şi tu alături de cei mici, ca să îi încurajezi să dea frâu liber creativităţii şi să se bucure de aer curat, culori vesele şi voie bună.

Picnic

Picnicul se număra printre cele mai simple activităţi pe care le poţi întreprinde cu copiii, unde mai pui că are un farmec aparte. Poţi să organizezi un picnic în grădină, în parc, pe malul lacului sau la pădure, în funcţie de zona în care locuieşti sau de cât de departe de casă vrei să mergi.

Pentru un picnic reuşit cu cei mici trebuie neapărat să incluzi şi câteva jocuri în program, pe lângă gustări şi băuturi savuroase. Jocurile de societate, cărţile de colorat sau puzzle-urile reprezintă super alegeri.

În funcţie de vreme, asigură-te că cei mici sunt îmbrăcaţi cât mai confortabil. Primaavara ghetele pentru băieţi sau fetiţe, pantofii sport, treningurile, jeanşii şi gecile de copii subţiri sunt ideale pentru distracţie în aer liber. Gecile pentru copii din denim sau piele vor merge de minune cu ţinute de primăvară şi le permit celor mici să se mişte în voie.

Dacă vrei că picnicul să includă şi sport, de la jocuri cu mingea şi până la badminton, alege o costumaţie lejeră pentru cei mici. Treningurile, gecile de copii din bumbac şi pantofii sport se vor potrivi numai bine.

Pictură în natură

Copiii se pot bucura de activităţi creative şi în aer liber, nu doar în spaţii interioare. Anotimpurile cu vreme plăcută sunt ideale ca să organizezi ateliere de desen, pictura sau origami în aer liber, fie în grădină, fie în parc. Nu ai nevoie de prea multe materiale, ci doar de hârtie şi creioane colorate sau de pânze, acuarele şi pensule. Ba mai mult, poţi să inviţi şi prieteni sau colegi de-ai celor mici la astfel de atelier şi să transformi activitatea într-o ocazie de joacă şi socializare.



Nu uita să îi îmbraci pe cei mici în haine confortabile, în care să aibă libertate de mişcare şi pe care să le poată păta de culori fără probleme. Gecile de copii din bumbac, seturile de trening, pantalonii lejeri, tricourile şi bluzele cu mânecă lungă se număra printre cele mai bune opţiuni.

Activităţile outdoor le oferă celor mici ocazia de a explora lumea, dar şi de a-şi consuma energia într-un mod benefic. Sunt ideale în orice anotimp, însă primăvara, vara şi toamna vin cu cele mai plăcute temperaturi pentru distracţie în aer liber.

Dacă nu ştii ce activităţi să planifici pentru a petrece mai mult timp afară cu cei mici, încearcă variante precum cele de mai sus. Poţi să pui la cale un picnic cu jocuri de societate şi badminton sau fotbal, să organizezi ateliere de pictură în natură sau să ieşi cu cei mici la o sesiune de desene cu creta pe asfalt.


Recomandari