5 trucuri pentru a-ti simplifica plecarile in vacanta cu avionul

5 trucuri pentru a-ti simplifica plecarile in vacanta cu avionul
  calendar_month     photo_cameraShutterstock    
Uneori, un singur factor îți poate perturba sau chiar compromite vacanța în străinătate. Riscul este cu atât mai crescut cu cât vii de la o distanță mai mare sau cu cât ai un job ori un stil de viață mai solicitant și haotic.

Urmează să zbori spre destinația aleasă? Parcurge cele 5 trucuri de mai jos pentru a evita stresul, a te asigura că ajungi la timp și că totul va decurge fără incidente.

Vii din alt oraș? Alege o cazare lângă aeroport

Oricât de mult te-ai încrede în planul tău, traficul poate fi mai imprevizibil decât îți imaginezi. Un singur accident poate ține traficul blocat timp de câteva ore. Așadar, este important să vii în zonă cu o zi înainte, iar pentru a evita orice surprize neplăcute, să petreci o noapte într-unhotel in Otopeni. Există variante situate chiar lângă aeroport, la mai puțin de 10 minute de mers pe jos și totodată ferite de zgomotul pistei, nefiind în apropierea culoarelor de decolare sau aterizare.

Nu numai că te vei putea odihni și nu vei mai avea grija întârzierilor, ci vei putea sta liniștită în cazul unei amânări a zborului. Poate părea un lux, însă atunci când vii de la oarecare depărtare, o cameră rezervată în apropierea aeroportului îți va fi de un real folos.

Achiziționează o asigurare de călătorie

Chiar dacă destinația ta de vacanță este considerată sigură, în orice moment pot apărea neplăceri. O asigurare de călătorie va acoperi și acele costuri sau pierderi ce sunt, de altfel, destul de comune: de exemplu, pentru bunuri furate sau pentru recuperarea unor bunuri pierdute.

De asemenea, în cazul în care mergi la schi sau într-o drumeție montană și va fi nevoie de ajutor din partea salvamontiștilor, asigurarea națională nu va acoperi aceste cheltuieli. În plus, fiecare țară are un set de legi diferite, astfel că drepturile tale (și cheltuielile) vor varia inevitabil. De aceea, este bine să ai o asigurare ce poate acoperi diversele incidente ce survin în călătorii.

Verifică site-ul aeroportului de plecare

Ai nelămuriri referitoare la bagaj, la bunurile și substanțele interzise, la regulamentul de îmbarcare sau alte aspecte referitoare la zbor? Cea mai sigură sursă este chiar site-ul aeroportului de plecare. Aeroporturile au diverse niveluri de dezvoltare, echipamente diferite și așa mai departe. De exemplu, unele locații îți cer să prezinți lichidele separat de restul bagajului, pe când altele îți permit să le lași în bagaj.

Astfel de cerințe, precum și multe alte detalii utile despre legislații, documente, controale și îmbarcare, pot fi găsite pe același site. Nu te baza doar pe spusele cunoscuților și nu te încrede doar în răspunsuri primite pe forumuri. Realitatea poate fi extrem de diferită pe teren.



Organizează-ți bagajul dinainte

Este de preferat să ai bagajul bine organizat încă dinaintea sosirii la aeroport. După ce ai luat la cunoștință regulamentul aeroportului și al companiei aeriene cu care zbori, aranjează lucrurile astfel încât să ai la dispoziție acele obiecte de care ai putea avea nevoie în timpul zborului sau la sosire: o jachetă, o pereche de pantofi de schimb, medicamente esențiale, portofel, documente, produse de igienă sau cosmetice, o gustare de tip baton dulce pentru căderi de glicemie și așa mai departe.

Bagajul de mână trebuie să fie rezervat acestor obiecte esențiale, care nu se lasă în bagajul de cală. Asigură-te că ai acces rapid la acestea și că medicamentele sunt, după caz, însoțite de rețetă și strict în cantitățile necesare, iar că orice lichid este într-un recipient de maximum 100 ml.

Salvează în telefon toate informațiile referitoare la călătorie

De la capturi de ecran ale cărții de îmbarcare, la documente ca pașaportul și amplasarea stațiilor de tren ori de autobuz la destinație, salvează toate informațiile în telefonul tău. Nu se știe când vor fi erori de conectare la Internet sau când te vei confrunta cu o defecțiune. Economisește timp prețios și mergi la sigur.

Pare simplu, dar multe persoane omit aceste detalii atunci când călătoresc cu avionul în străinătate și se lasă la voia întâmplării ori se încred că totul va merge conform planului. În realitate, există multe variabile și mult mai multe evenimente neprevăzute. Ține cont de aspectele enumerate deoarece nesocotirea acestora poate duce chiar la ratarea călătoriei.


Recomandari