Cum sa reduci conflictele din echipa

Cum sa reduci conflictele din echipa
  calendar_month        
Managerii care au un numar mare de angajati, cu personalitati si convingeri diferite, trebuie sa aiba grija sa reduca si sa mentina sub control acele conflicte care apar intre colegi. Daca stii cum sa diminuezi aceste conflicte si cum sa remediezi probleme care apar intre angajati, compania ta va avea doar de castigat.

Iata ce ai de facut pentru a reduce conflictele aparute la locul de munca

1. Incearca sa cunosti fiecare angajat in parte. O discutie scurta la interviul de angajare nu este suficienta. Astfel, se recomanda sa incerci sa comunici cu fiecare angajat in parte, nu doar referitor la proiectele pe care le aveti. Abordeaza subiecte diferite, care te pot ajuta sa intelegi cum gandeste persoana respectiva si cum ai putea sa rezolvi conflictele pe care aceasta le poate dezvolta.

2. Identifica problema si incearca sa o rezolvi cat mai repede posibil.Discuta cu toti angajatii implicati in conflict si asculta punctul de vedere al fiecaruia, atat individual, cat si fata in fata cu ceilalti angajati care iau parte la aceasta problema.

3. Incurajeaza comportamentul profesional si etic, nu cearta, infruntarile agresive si conflictul. Fii un exemplu pentru angajatii tai si indica-le acestora modul in care ar trebui sa isi rezolve problemele. Sugereaza-le angajatilor care se afla in conflict sa incerce sa discute si sa ajunga la un compromis in beneficiul companiei. Sublinieaza-le acestora ca nu permiti, cel putin nu in timpul programului de munca, conflicte personale sau discutii care scad productivitatea.

4. Analizeaza gravitatea si urgenta conflictului. Daca angajatii care nu pot ajunge la un numitor comun se cearta de multa vreme intr-un mod activ si nu reusesc sa puna punct conflictului, este cazul sa intervii in forta si sa le sugerezi acestora sa ingroape securea razboiului si sa te lase pe tine sa iei cea mai buna decizie. Daca totusi conflictul este, mai degraba, o modalitate prin care unul dintre ei incearca intotdeauna sa para mai bun, mai informat, mai pregatit, ai putea amana rezolvarea conflictului. Astfel, angajatii vor fi mai determinati sa se intreaca pe sine si sa dea mai mult randament.

5. Condu conflictul intr-o zona benefica companiei. Daca simti ca nu exista nicio rezolvare pentru problema, nu iti ramane decat sa ii stimulezi pe angajati sa rezolve problema, prin formarea unui proiect. Daca este o disputa referitoare la munca, roaga-i pe cei doi angajati sa isi aduca contributia pentru companie, fiecare cu ideile sale si eventual cu o mica echipa. Liderul castigator nu va castiga doar respectul tau, ci si un bonus considerabil.

6. Testeaza-ti solutia. Incearca sa analizezi comportamentul si rezultatele angajatilor, in urma solutiei propuse de tine. Daca lucrurile merg asa cum sperai, incearca sa tii minte si sa aplici aceasta varianta ori de cate ori apar probleme similare. Daca totusi nu primesti rezultatele dorite, nu iti ramane decat sa ceri parerile angajatilor si sa asculti modalitatile prin care acestia ar vrea si ar putea sa isi rezolve conflictele.


Autor: Corina Petrea

Recomandari