Job monoton: cum sa rezisti la un loc de munca plictisitor

Job monoton: cum sa rezisti la un loc de munca plictisitor
  calendar_month        
Daca locul tau de munca este pentru tine un simplu job monoton, in mod cert ai nevoie de cateva schimbari de dragul vietii tale profesionale. Nu te vei simti niciodata suficient de motivata pentru a evolua intr-un mediu plictisitor, in care nu te poti folosi de toate aptitudinile tale. Iata cum poti sa rezisti in aceste conditii si cum poti sa iti transformi jobul, fara sa il schimbi.

Statisticile care masoara satisfactia oamenilor secolului XXI in profesie arata ca un procent foarte mare de angajati isi exprima nemultumirea fata de propriul loc de munca. Activitatile repetitive sau cele opuse intereselor proprii se transforma intr-un stres constant, care nu poate aduce decat o plafonare apasatoare. Iata cum poti sa rezisti la un job monoton si sa transformi aspectele negative in unele productive!

1. Responsabilitatile

De cele mai multe ori, lucrurile pe care le faci in fiecare zi la locul de munca iti definesc interesul si motivatia la birou. Daca te plictisesti si simti ca te-ai plafonat, incearca sa iti exploatezi intreaga capacitate si sa ii soliciti sefului tau un nou set de responsabilitati, cu sarcini mai complexe. De pilda, in loc sa te rezumi la simpla gestionare a e-mail-urilor si la preluarea apelurilor, poti sa soliciti acordul pentru intocmirea de rapoarte saptamanale sau orice altceva care sa iti incite interesul. Superiorii tai te vor lua in vizor pentru o eventuala promovare, totodata.

2. Selectia sarcinilor

Pentru a iesi din cercul vicios al monotoniei la serviciu, incearca sa cauti anumite aspecte ale jobului tau care iti plac si ofera-le prioritate in ritmul tau de lucru. Schimba in permanenta modul in care iti bifezi task-urile, nu urma acelasi tipar in fiecare zi. Creierul tau va ramane conectat si vei simti ca timpul trece mai usor si mai productiv.

3. Atmosfera de lucru

Atmosfera in care iti desfasori activitatea este foarte importanta pentru tonusul tau psihic la job. Chiar daca stai la un birou 8 ore pe zi si lucrezi cu cifre sau alte lucruri monotone prin definitie, poti gasi mici elemente placute care sa te relaxeze: decorarea biroului intr-un mod placut, o muzica placuta, aerisirea incaperii, un odorizant proaspat etc. Poti organiza cu colegii o pauza de un sfert de ora de spus bancuri sau savurat o salata de fructe energizanta. Pana si o plimbare de 5 minute in aer liber te poate binedispune.

4. Multitaskingul

Multitaskingul este un mod grozav de stimulare a creierului, precum si lucrul in "transe". In loc sa muncesti la un proiect ore in sir pana la final, ocupa-te de cate putin din fiecare sarcina si incearca sa rezolvi doua sau mai multe lucruri in acelasi timp, daca este posibil. Cauta cai inteligente de a-ti usura munca, "scurtaturile" iti pun mintea la contributie si te ajuta sa nu cazi in dispozitia apasatoare a monotoniei.

5. Provocari noi

O alta sursa frecventa de plafonare la locul de munca intervine atunci cand te complaci intr-o situatie inferioara asteptarilor tale. Cand nu vezi nicio oportunitate de "crestere" la job si nu ai loc sa te iti extinzi contributia, tinzi sa cazi in paharul cu melancolie de teama ca oricum nu are rost sa incerci.

O atitudine proactiva in acest caz este sa cauti in permanenta provocari noi, care sa depaseasca reusitele tale anterioare. De acest tip de strategie ai nevoie pentru a combate cu succes monotonia la job si pentru a evolua in cariera, asa cum iti doresti.



Tu te confrunti cu monotonia la locul tau de munca?

Autor: Adelina Dobrin

Recomandari