Ce sa faci sa nu te ingrasi in perioadele in care esti stresata
history_edu redactia ele.ro calendar_month 29 Nov 2012, 09:11
Cu toate ca multe persoane considera invocarea stresului o simpla scuza pentru acumularea de kilograme, oamenii de stiinta chiar confirma legatura directa dintre stres si cresterea in greutate.
De altfel, unul din secretele unui numar mai mic pe afisajul cantarului este sa te relaxezi mai des, mai ales in perioadele foarte solicitante. Vrei sa stii ce sa faci sa nu te ingrasi cand esti stresata?
Iti dam noi cateva idei numai bune pentru talia ta subtire!
Un studiu efectuat in urma cu doi ani (mai 2010) a demonstrat ca oamenii stresati sunt predispusi ingrasarii. Daca inima iti bate tare foarte des, iar tensiunea iti creste alarmant din cauza grijilor si neplacerilor frecvente, ai toate sansele sa castigi cativa centimetri in abdomen sau solduri.
Pe langa faptul ca multi dintre noi suntem tentati sa mancam carbohidrati "rai" pentru a ne recapata buna dispozitie in fata stresului, creierul produce o proteina care stimuleaza apetitul si formarea celulelor grase (mai ales pe burtica).
Recunoaste simptomele stresului
Inainte de toate, evalueaza-ti starea si recunoaste simptomele stresului, inainte ca ele sa iti conditioneze comportamentul. Anxietatea, gandirea negativa, nelinistea, sentimentul ca esti coplesita si ca trupul tau sufera sunt cele mai comune semne.
Inainte sa te refugiezi in mancare nesanatoasa, gaseste alte cai prin care sa scapi de tensiune: mesteca guma mentolata fara zahar, fa origami, bea un ceai calmant neindulcit etc.
Gandeste inainte sa mananci
Ok, este foarte stresata, gandurile negre iti traverseaza mintea si, la primul impuls, te trezesti ca te apuci sa devorezi o ciocolata sau o punga de chipsuri. Aici este necesar sa intervii: controleaza-ti instinctul si gandeste inainte sa mananci. Intreaba-te daca iti este foame intr-adevar sau doar tanjesti dupa un strop alinare oferita de alintul papilelor gustative.
In cazul in care nu esti lihnita, poti obtine satisfactie si pe alte cai (o muzica buna, un serial de comedie, o manichiura noua). Daca intr-adevar ti-e foame, mananca ceva hranitor, nicidecum plin de calorii "goale". Rontaie un morcov, mananca un biscuite integral cu iaurt sau un pranz sanatos. La final, o patratica de ciocolata neagra iti va tine in frau si pofta de dulce.
Odihneste-te suficient
Singura cale prin care creierul tau se poate reechilibra energetic este odihna. Epuizarea nu doar ca iti agraveaza starea de stres, ci o poate chiar produce. Incearca sa dormi minimum 8 ore pe noapte neintrerupt, intr-o incapere aerisita. In acest mod, toate manifestarile si efectele stresului dispar ca prin minune!
Renunta la cofeina
Pacalita de iluzia ca substanta de baza din cafea, cofeina, te ajuta sa duci la bun sfarsit o zi imposibila, ai putea sa iti faci mai mult rau, decat bine. Acest excitat chimic puternic provoaca anxietate, aliat de nadejde al stresului. In plus, efectul diuretic al cafelei iti poate priva corpul de nutrienti, instalandu-se ulterior senzatia acuta de foame.
Nu mai sari peste micul dejun
Nu vrei sa te ingrasi in perioadele stresante? Nu mai sari peste micul dejun, niciodata! Mananca ce iti pofteste inima la inceputul zilei si vei vedea ca la ora 16 nu vei mai visa la o prajitura cu ciocolata dupa serviciu. Garantat!
Mananca incet
Masa este un moment al zilei in care nu ai voie sa te grabesti, altfel iti supui organismului unui nivel suplimentar de stres. Asa poti asculta mesajul de satietate trimis de corp si iti ajuti digestia, cu alte cuvinte iti menajezi starea fiziologica.
Autor: AdelinaDobrin
Alte articole despre