Adolescentii si consumul de stupefiante

Adolescentii si consumul de stupefiante
  calendar_month        
Adolescenta este varsta la care nu poti spune nu.

Este varsta la care simti nevoia sa le incerci pe toate, oricat de periculos ar suna sau cate riscuri ar implica ele.

Varsta la care cuvantul "dependenta" nu-ti starneste decat cel mult un "neah, nu mi se poate intampla mie"…

Insa, din pacate, reprezinta de multe ori si varsta la care multi adolescenti ajung prin spitale, la sectia de dezintoxicare sau, mai rau, la reanimare, distrugandu-si viata in incercarea disperata de a fi "in ton cu moda".

Putini constientizeaza adevaratul pericol reprezentat de heroina si consumul de stupefiante in general.

Multi considera ca societatea, in incercarea ei de a diminua pericolul, face din "tantar armasar" si ca adevarul este undeva mult sub pericolul prezentat in presa si la televizor.

Insa, din pacate pentru multi dintre ei, pericolul este unul real si care ii pandeste de fiecare data cand isi injecteaza "falsa substanta a fericirii".



Efectul pe care il are consumul de stupefiante asupra creierului unui adolescent urmeaza paternul urmator: foarte asemanatoare ca efect cu endorfinele, care declanseaza in creier senzatia "de bine", stupefiantele, in prima faza, relaxeaza organismul si induc o stare de relaxare profunda.

Insa tragedia incepe insa de abia in momentul in care organismul ramane fara substanta relaxanta si incepe sa se manifeste, de cele mai multe ori, alarmant.

Daca in faza de relaxare starea de ameteala poate fi usor confundata cu aceea de semi-betie, in cea de-a doua faza, aceea de sevraj, cand organismul incepe sa protesteze ca nu mai este dopat, ea este perceputa la adevarata ei dimensiune.

Insa organismul incepe sa se obisnuiasca, incet, incet, cu cantitatea de substanta primita iar reactiile la ea incep sa se diminueze, astfel ca pentru aceeasi senzatia "de bine" este necesara acum o cantitate mai mare de drog.

Iar de aici la adevaratul calvar nu mai este decat un pas…

Degeaba incearca unii adolescenti sa se lase brusc de droguri. Organismul a ajuns la faza in care nu ii mai lasa, iar vointa lor este undeva, ingropata adanc, sub zvarcolirile trupului aflat in sevraj.

Si uite asa, destine se frang…inainte de vreme.

Recomandari