Nu bei suficienta apa? 6 solutii pentru hidratare

Nu bei suficienta apa? 6 solutii pentru hidratare
  calendar_month        
Nu ne place sa vorbim in clisee, dar nu putem sa negam ca apa este izvorul vietii si al sanatatii. Vara, mai mult ca niciodata, trebuie sa bem suficient de multa apa , incat corpul nostru sa aiba puterea sa treaca peste agresiunile exterioare: caldura excesiva, soare dogoritor si aer insuportabil de uscat.

Hidratarea este Biblia unui organism sanatos, insa uneori nu reusesti sa bei cele 8 pahare de apa recomandate zilnic. Ce trebuie sa faci in acest caz? Foarte simplu. Completeaza aportul de apa cu alte lichide senzationale sau cu alimente revigorante si pline de vitamine.

Iata si alte solutii eficiente pentru o hidratare ca la carte in sezonul cald:

1. Ia apa la tine peste tot

In ziua de astazi, este foarte simplu sa iei apa la tine oriunde mergi, fie ca este vorba despre o plimbare prin parc, fie ca este vorba despre o plimbare pe plaja. Poti alege sa tii in geanta o sticla de apa de 0,5 litri pentru situatiile in care ti se face sete si vrei sa te hidratezi.

2. Consuma alimente bogate in apa

Anumite tipuri de apa plata din comert sunt lipsite de nutrienti importanti, de aceea este bine sa completezi aportul de apa cu vitamine, minerale si antioxidanti din legume si fructe. In aceasta perioada a anului, este recomandat sa mananci cat mai mult pepene verde, nectarine, piersici, mere, castraveti, ardei grasi si salata verde.

3. Bea apa chiar si atunci cand ti-e foame

Corpul nostru este atat de complex, incat uneori ne pacaleste ca ne este foamne, cand de fapt ne este sete. Atunci cand simti o usoara senzatie de foame intre mesele principale ale zilei, incearca sa nu mananci prima gustare dulce sau sarata care iti iese in cale. Bea un pahar de apa. Cu siguranta starea de foame va fi ameliorata.

4. Stoarce citrice in apa

Da gust apei tale, astfel incat aceasta sa te imbie sa o bei. Stoarce o portocala, o mandarina, o lamaie sau jumatate de grapefruit in paharul tau cu apa si bucura-te de gustul senzational, usor dulceag, usor acrisor al apei tale.

In ceea ce priveste combinatiile de apa cu fructe sau legume, solutiile sunt foarte multe. Poti inlocui citricele cu felii proaspete de castravete, cu menta, cu felii de lime, in fine, cu orice crezi tu ca va da un gust bun apei.

5. Fa-ti ceaiuri aromate

Ceaiurile sunt la fel de bune precum apa in sezonul cald, deoarece iti hidrateaza organismul si ii ofera acestuia o multime de vitamine si minerale. In zilele foarte calduroase de vara, bea ceai caldut, pentru a echilibra temperatura corpului. Ai grija la indulcitori si la zahar! Nu exagera cu aceste ingrediente dulci, deoarece hidratarea nu este totuna cu ingrasarea.

6. Incearca apa de cocos

Apa de cocos este noua pasiune a vedetelor de la Hollywood. Ocupate pana peste cap cu sedinte foto si sesiuni de interviuri, celebritatile mai uita sa bea apa si se trezesc in perfuzii din cauza deshidratarii. De cand au descoperit apa de cocos, vedetele nu mai uita niciodata sa se hidrateze.

Iti recomandam si tie sa alegi apa de cocos atunci cand vrei sa completezi aportul zilnic de apa.

Autor: Laura Galan

Recomandari